”Ziua Dezrobirii Romilor din România” s-a marcat și la Botoșani. Au făcut-o câțiva membri ai comunității care au străbătut zona centrală a municipiului reședință.
”Marșul Demnității” a fost denumirea generică a manifestării care s-a desfășurat pe 20 februarie. Membrii comunității s-au strâns la ora 15:00 la Uvertura Mall, după care s-au deplasat pe traseul: parcare magazinul ”Elvila”, Modarom, Pietonalul Transilvaniei, Casa Căsătoriilor, Pietonalul Bancar, Piața Revoluției.
”Pe traseu am împărțit flori și flyere”, a spus Florin Nicoi, unul dintre organizatori.
În fața Palatului Administrativ etnicii au stat timp de aproximativ zece minute.
Pe lângă marcarea a 162 de ani de la dezrobirea romilor, reprezentanții comunității din Botoșani au dorit să promoveze prin această acțiune non-discriminarea, apărarea dreptului la demnitate, respect și egalitatea de șanse în accesarea serviciilor publice.
Marșul, care durat câteva zeci de minute, a fost organizat de Asociația Dezvoltare Comunitară Inter-Activă - ADCIA, fiind anunțat cu aproape o săptămână înainte la Prefectură, Primărie și Jandarmerie.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Dronă uitată pe o bancă din oraș: Polițiștii locali au prins „vinovatul” pe camerele video
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Sute de locuri de muncă disponibile la Botoșani, de la medic la muncitor – LISTA posturilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
INCENDIU la subsolul unui bloc, arhiva unei firme, calculatoare și calorifere făcute scrum
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Necaz la vamă: Șofer prins de polițiștii de frontieră la volanul unei mașini „fantomă”
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024