Fermierii sunt disperați din cauza secetei şi îi somează pe premierul Nicolae Ciucă și ministrul Agriculturii, Petre Daea, să declare stare de calamitate.
Petre Daea a vorbit despre situația României, după verificările din teren făcute inclusiv la Botoșani.
În unele zone ale țării, culturile sunt distruse în proporție de 80 % se arată în scrisoarea deschisă a Alianței pentru Agricultură și Cooperare.
"În primul rând, vreau să spun foarte clar că nu trebuie să ne someze nimeni. Ştim ce se întâmplă în țară și avem interesul să fie bine și acționăm în această direcție.
După ce am depus să jurământul, am plecat imediat în țară, pe un traseu pe care îl prevedeam a fi necesar să-l cunosc, dat fiind faptul că aveam informațiile legate de cantitățile de precipitații care au căzut în zona respectivă și erau și date care spuneau foarte clar despre nivelul secetei, pedologic, motiv pentru care imediat am plecat pe traseul acesta din județul Călărași, Brăila, Vaslui, Botoșani, Bacău, Neamț, Buzău.
Verificăm la fața locului care este situația. După aceste verificări, am putut constata că este nevoie să facem modificarea unui ordin comun pe care l-am pus astăzi în mișcare.
L-am trimis la Monitorul Oficial, răspunzând astfel direct și nemijlocit cerințelor pe care le-au formulat fermierii, în sensul că le-am dat pe libertatea ca acolo unde există aceste situații unde plantele au murit și ele trebuie să primească altă destinație a culturii.
Fermierul nu putea până acum datorită faptului că era încorsetat de o prevedere legală care îl obliga să aștepte comisiile de evaluare pentru a constata pierderea respectivă.
Fermierul era în într-un moment dificil, nu putea să-și schimbe destinația culturii și trebuia să aștepte.
De aceea discut cu toți specialiștii din România pentru a-i putea mobila cu informația necesară.
E actul normativ care dă posibilitatea să intervenim rapid. Avem acte normative care stabilesc foarte clar, deci ne facem constatarea la fața locului întrucât sunt parcele diferite, cu comportamente diferite, cu stări de vegetație diferite.
Deci nu sunt zone unde culturile sunt într-un stadiu de vegetație normal. Aceasta datorită faptului că au fost irigații sau au fost precipitații zonale. Sunt zone unde indiferent dacă vor mai veni precipitații, culturile nu mai poate fi abilitate.
Noi facem procesele acestea de constatare la nivelul județului și apoi vedem despre ce este vorba, care sunt gradele de afectare și evident pe măsurile care se impun", a precizat ministrul Agriculturii Petre Daea, la Antena 3.
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Zi specială într-o localitate din Botoșani: O sută de ani de viață sărbătoriți cu tort și flori
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024