Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Bașeu, Sitna, Prut, Jijia și afluenții acestora și au emis o atenționare pentru fenomene imediate de tip Cod Galben până astăzi, la ora 20:00.
Potrivit acestora, ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate și propagării se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale Cotelor de Atenție".
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani a luat măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea operativă a potențialelor situații de urgență.
De asemenea, au fost înștiințate unitățile administrativ-teritoriale vizate cu privire la fenomenele prognozate.
Evoluția acestora este permanent monitorizată atât prin Centrul Operațional al inspectoratului, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.
Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.
Pentru a preveni situațiile de urgență, pompierii botoșăneni recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro ( https://fiipregatit.ro/ghid/ghid-inundatie/) sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
ULTIMELE locuri pentru profesorii de la Botoșani care vor să intre în corpul de metodiști
Oana Sava
Sep 24, 2024
Alegeri RELUATE la Colegiul Medicilor, doctorii au tras chiulul de la vot
Oana Sava
Sep 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
ACUM: Lidera de partid votată să candideze în două locuri, LIVE la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Sep 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024