După ce și-a torturat și ucis vecina cu sâng rece, vrea ca pedeapsa să se îndrepte către minimul prevăzut de lege, conform solicitării făcute de avocatul acestuia.
Totul s-a petrecut în noaptea de 29 spre 30 octombrie 2022, când Florin Simion Nedelcu, care era vecin cu victima la care obișnuia să meargă frecvent, s-a gândit să-i facă o nouă vizită, scrie Focus Press.
Această crimă a avut loc la Tulcea.
Bărbatul s-a deplasat la locuinţa vecinei sale unde iniţial, a întreţinut un raport sexual neconsimţit de victimă. Pentru a ascunde violul, a procedat la lovirea repetată şi îndelungată a victimei în zona capului, cu un obiect tăietor-despicător, cel mai probabil o toporişcă, producând lezarea atât a ţesuturile moi ale scalpului, cât şi ale oaselor parieto-occipitale ale bolţii craniului, cu iradierea fracturilor la bază, în asociere cu leziuni vasculare şi parenchimatoase ale creierului, intervenind decesul, ca urmare a hemoragiei meningo-cerebrale masive.
După ce a omorât-o, inculpatul a dat foc trupului neînsuflețit, dar și locuinței, în scopul ascunderii infracţiunilor deja săvârşite. Cadavrul a ars pe o suprafaţă de 40-45%.
Inculpatul, prin apărătorul desemnat din oficiu, a formulat cereri şi excepţii, la termenul din data de 12.01.2023, susţinând că este nevoie de cercetări suplimentare cu privire la infracţiunea de viol, despre care susţine că nu a comis-o. El a relatat că actul sexual a fost de comun acord.
Însă, la următorul termen de judecată, inculpatul a recunoscut faptele exact cum au fost descrise în rechizitoriu, solicitând ca judecata să aibă loc în forma iniţială a procedurii simplificate. Preşedintele completului de judecată a arătat că nu se poate aplica procedura simplificată, deşi inculpatul a recunoscut, în totalitate, faptele.
La următorul termen de judecată, avocatul inculpatului a solicitat ca, la momentul deliberării, să se aibă în vedere că, la momentul săvârşirii faptei, inculpatul a avut o rătăcire a facultăţilor mintale și a solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă îndreptată spre limitele minime prevăzute de lege.
Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 16.05.2023, la Tribunalul Tulcea.
Prima Cupă de șah rapid organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Botoșăneanul care și-a omorât soția în scara blocului s-a sinucis în celulă
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Specialiștii ANTIDROG și polițiștii botoșăneni, în dezbatere cu zeci de elevi de la liceu din județ
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Polițiștii, întâlnire cu elevii unei școli din Botoșani în Săptămâna Altfel
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Ghinion de dimineață: Taximetrist „pus la plată” după o manevră imprudentă
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024