14 persoane au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate joi la Dorohoi.
Urmare a perchezițiilor efectuate la Dorohoi, în ziua de 29 iulie, de către polițiștii din cadrul IPJ Botoșani, precum și a probatoriului administrat în cauză, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a 14 persoane cu vârste cuprinse între 23 și 60 de ani.
Perchezițiile au fost efectuate având în vedere cercetările ce se efectuează în dosarele penale privind infracțiunile de tentativă de omor, ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, loviri sau alte violențe, amenințare, distrugere și violare de domiciliu, fapte comise în perioada 20/21.07.2020 și 27.07.2020, pe raza municipiului Dorohoi.
Cele 14 persoane reținute au fost introduse, la data de 29 iulie, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentate instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate.
În cauză, se continuă cercetările pentru infracțiunile de mai sus, în vedere completării probatoriului, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani și Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
Valeriu Iftime, dezamăgit după înfrângerea cu Rapid din Cupă: Mi s-a părut un meci urât
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Sucevean oprit în trafic la Botoșani: CE au confiscat polițiștii după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Botoșănean FĂRĂ permis prins la plimbare pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024