O parte dintre modificări vizează definirea intersecției cu sens giratoriu și stabilirea regulilor de circulație aplicabile în cazul acestora, fiind gândite astfel încât să pună capăt controverselor de interpretare legislativă.
Deoarece prevederile legate de circulația în sensul giratoriu nu erau suficient de clare, iar asta ducea la interpretări diferite în cazul accidentelor auto petrecute acolo și la o practică neunitară legată de amenzile aplicate în aceste cazuri, guvernanții au modificat, printr-o hotărâre apărută acum câteva zile, regulamentul Codului rutier.
Pe același subiect, respectiv clarificarea regulilor de circulație în sensul giratoriu, a fost înregistrat la Parlament, spre sfârșitul lui 2022, un proiect legislativ, la care, acum că legislația rutieră a fost modificată în acest sens, cel mai probabil, se va renunța curând.
Regulamentul de aplicare a Codului rutier, conținut de HG 1.391/2006, a fost modificat, din 17 februarie, prin HG 130/2023. Acest act normativ a adus mai multe schimbări, printre altele și unele legate de regulile de circulație aplicabile în cazul intersecțiilor cu sens giratoriu.
Așa cum era schimbarea motivată de inițiatori, "având în vedere dificultățile de ordin practic generate ca urmare a interpretării neunitare a dispozițiilor legale privind circulația în sensul giratoriu, dar și pentru o mai bună precizie legislativă, se impune definirea noțiunii de intersecție cu sens giratoriu, precum și stabilirea regulilor de circulație aplicabile".
Astfel, regulamentul stabilește acum că intersecția cu sens giratoriu reprezintă o intersecție dirijată, semnalizată ca atare, prevăzută cu una sau mai multe benzi de circulație, în care circulația se desfășoară într-o singură direcție în jurul unei zone centrale.
Apoi, actul normativ stabilește că, în cazul intersecțiilor cu sens giratoriu, conducătorii de vehicule trebuie să respecte regulile privind circulația pe benzi, având obligația să semnalizeze din timp părăsirea intersecției și să se asigure că o pot face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, potrivit Avocatnet.ro.
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024