Unitățile comerciale trebuie să se supună unor noi reguli.
Prin Ordinul 449/2022, ANPC a venit cu noi reguli pentru supermarketuri şi prestatorii de servicii, cu scopul de a înlesni accesul clienţilor la informaţii importante.
Este vorba despre detaliile informative ce trebuie să ajungă cunoştinţa celui care apelează la produsele şi serviciile respectivei societăţi, scrie bugetul.ro
Protecţia Consumatorilor a mai venit cu o idee, pentru a le furniza clienților informații clare și ușor de înțeles și pentru a nu-i induce în eroare.
Astfel, magazinele, dar şi farmaciile, vor trebui să afișeze toate prețurile produselor, adică cel întreg și cel redus ca urmare a folosirii unui card de fidelitate, la aceeași dimensiune, potrivit unui proiect al ANPC.
Practic, comercianții care au programe de fidelizare nu vor mai avea voie să afișeze prețul redus pentru clienții recurenți cu un font mai mare decât prețul întreg.
Comercianții nu vor mai putea cere şi utiliza cardurile de fidelitate sau alte instrumente de fidelizare a consumatorilor la comercializarea produselor, dacă asta nu asigură un beneficiu clienților.
(sursa foto – depositphotos.com)
Primele TREI priorități anunțate de Valeriu Iftime la Consiliul Județean – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
ACUM: A început prima ședință de CJ condusă de Valeriu Iftime – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Un tânăr din Botoșani s-a ales cu dosar penal după o tură cu motocicleta
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024