Mai mulți directori și-au prezentat marți dimineață în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural rezultatele activității desfășurate în primele trei luni ale anului.
De pildă, Vasile Trofinov, șeful Serviciului Județean de Metrologie Legală (SJML) a arătat că a efectuat controale inopinate, iar altele în urma reclamațiilor primite de la cetățeni. Mai exact, doi dorohoieni au reclamat mijloacele de măsurare a gazelor naturale.
Au fost reclamate două mijloace de măsurare aparținând Delgaz Grid de pe raza municipiului Dorohoi. S-a mers acolo, s-a constatat că acestea sunt legale pentru expertiză la noi în Moldova nu avem. Au fost sigilate și s-au transmis la Laboratorul de la Cluj și așteptăm rezultatul. Până acum nu am întâlnit pe gaz contoare care să nu corespundă din punct de vedere tehnic și metrologic.
Vasile Trofinov, șef SJML.
De asemenea, au mai fost verificate cântarele din Piața Darabani precum și din Hala de Lactate din municipiul Botoșani. Însă potrivit șefului SJML nu au fost constatate abateri.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024