Reprezentanții Galeriei au și un mesaj pentru administrația județeană: opțiunea finală în legătură cu spațiul în care funcționează în prezent City Gallery trebuie să țină cont de necesitățile artiștilor.
Vestea că singurul magazin dedicat artiștilor din oraș se închide a stârnit un val de nemulțumire în rândul botoșănenilor, în special a celor direct interesați, și anume elevii liceelor vocaționale cu specific artistic, dar și artiștii Botoșaniului.
Reprezentanții Galeriei au transmis duminică un punct de vedere menit să lămurească situația în care se află în prezent, dar și pentru a mulțumi tuturor celor care au semnat petiția lansată în spațiul public pentru menținerea spațiului din centrul orașului ca magazin dedicat artiștilor.
”Din păcate, activitatea City Gallery în spațiul actual nu mai este posibilă. Ca urmare a Noului Cod Administrativ și a procedurilor acestuia, Consiliul Județean Botoșani, în calitate de proprietar, nu a putut lua până în acest moment o hotărâre privind scoaterea la licitație pentru o nouă închiriere. Pe de alta parte, Muzeul Județean Botoșani, în calitate de administrator, a solicitat acest spațiu pentru depozitarea unor lucrări de artă sau ca spațiu de birouri, având in vedere că într-un viitor apropiat vor intra în renovare”,
City Gallery Botoșani
Spațiul închiriat de City Gallery are o istorie de aproape 40 de ani ca magazin de fond plastic și galerie pentru artiștii locali și este, în acest moment, singurul magazin dedicat artiștilor din oraș.
”Acum 15 ani, City Gallery a licitat și închiriat locația, a amenajat-o după un proiect propriu astfel încât să funcționeze în continuare ca magazin de fond plastic și galerie de artă contemporană”,
City Gallery Botoșani
Astfel, City Gallery s-a preocupat și de listarea artei contemporane, promovând personalități ale picturii românești prin intermediul expozițiilor organizate în galerie, participarea la târguri de artă și în presa locală (artistul săptămânii) și națională.
De asemenea, City Gallery este singura galerie privată din zona Moldovei care a participat la Târgul Internațional de Artă Artsafari București - două ediții consecutive (2016-2017), iar expozițiile cu vânzare ale artiștilor reprezentați de City Gallery au determinat contribuții însemnate la bugetul de stat, se mai spune în mesajul către botoșăneni.
De aceea, transmit reprezentanții Galeriei, administrația județului va trebui să își asume o alegere care va afecta în mod clar o comunitate, cea a artiștilor botoșăneni.
”Insistența noastră pentru acest spațiu este motivat de dorința de a rămâne destinat artei și artiștilor, așa cum a fost în ultimii aproape 40 de ani. Astfel, în momentul finalizării procedurilor, Consiliul Județean Botoșani va trebui să opteze, cu asumare deplină, între transformarea lui într-un depozit sau birou pentru Muzeul Județean Botoșani sau păstrarea unui spațiu adaptat necesităților artiștilor și cetățenilor botoșăneni cu o istorie îndelungată și un loc bine stabilit în comunitate”,
City Gallery Botoșani
Mulțumiri sunt adresate la final către toți cei care au semnat petiția împotriva închiderii spațiului.
”Salutăm cu bucurie petiția adresată Consiliului Județean împotriva închiderii spațiului, care a strâns până în momentul de față aproape 4000 de semnături, ne onorează și ne obligă. Vă mulțumim!”,
City Gallery Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024