“Județul Botoșani ar putea cunoaște o dezvoltare importantă prin reabilitarea drumului Botoșani- Târgu Frumos și dacă viitorul Guvern se va implica pentru înființarea unor mari unități de producție care să genereze locuri de muncă bine plătite pentru botoșăneni” susține senatorul PSD Doina Federovici.
Afirmațiile sale au loc după ce președintele PSD, Liviu Dragnea, a prezentat la Tulcea prima componentă a programului de guvernare propus de social-democrați. Aceasta ar consta în înființarea unui Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) care va cuprinde cea mai mare parte a companiilor de stat și care va finanța proiecte de infrastructură și de construcție de noi fabrici în zonele mai slab dezvoltate.
„Acest Fond urmărește realizarea unor noi unități de producție în zonele cu șomaj ridicat și cu salarii foarte scăzute cum e și cazul județului Botoșani. Aici, interesul investitorilor privați este mai scăzut, iar riscul e ca în timp decalajele sociale și economice față de restul țării să crească. De aceea, e necesară intervenția Guvernului pentru a înființa aici o mare unitate de producție care să proceseze, de pildă, produsele agricole obținute de fermierii botoșăneni. O astfel de fabrică ar antrena apariția mai multor întreprinderi mici și mijlocii care să o deservească cu diverse produse și servicii”, a declarat Doina Federovici.
Lidera social-democraților botoșăneni consideră că FSDI ar reprezenta o soluție pentru stoparea exodului tinerilor care își caută de muncă în străinătate. Mai mult, spune senatorul PSD, noile unități de producție înființate în zonele mai sărace, cum e Botoșaniul, ar conduce la creșterea salariilor și a nivelului de trai: „Apariția mai multor locuri de muncă bine plătite ar genera o reacție în lanț care se va manifesta și asupra altor angajatori din județ, care, pentru a-și păstra personalul, vor trebui să accepte și ei majorări salariale. Astfel, într-un interval de timp rezonabil, vom avea mai mulți botoșăneni care ies din zona sărăciei pentru a face parte din clasa de mijloc. De fapt, exact acesta e scopul programului de guvernare propus de PSD: mai mulți români în clasa de mijloc, astfel încât tinerii să nu mai plece la muncă în străinătate, iar cei care vor să muncească să aibă un trai decent aici, în România”.
În viziunea social-democraților un alt obiectiv al viitoarei guvernări va fi reabilitarea drumului Botoșani-Târgu Frumos care să lege județul de aeroportul internațional de la Iași și nu numai.
„Proiectul nostru inițial a fost de a lega Botoșaniul de ruta comercială care se poate desfășura pe direcția Iași-Suceava și mai departe către nord-vestul țării. În guvernarea Ponta am reușit să facem jumătate din acest proiect: drumul Botoșani-Suceava. Am început și a doua jumătate, dar a venit altă guvernare, iar de atunci nu s-a mai făcut nimic. Noi însă nu am renunțat, iar dacă PSD va reveni la guvernare, vom duce proiectul până la capăt. Am arătat în trecut că o putem face. O vom face cu siguranță și în viitor”, a precizat președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici.
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Declarația zilei 31 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 31, 2024
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
„Căutând armonia” într-o expoziție de pictură la Galeriile de Artă: Intrarea este liberă
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024