Retragerea Aurei Simion din fruntea organizaţiei municipale a Tineretului Social Democrat este urmată de cea a preşedintelui de la judeţ. Răzvan Rotaru a făcut limita de vârstă în luna octombrie şi trebuie să demisioneze.
Acesta a plecat de altfel la Bucureşti pentru a se întâlni cu preşedinte naţional al TSD, care la rândul său este nevoit să părăsească postul, pentru a stabili concret datele retragerii.
„Trebuie să mă întâlnesc cu Nicu Bănicioiu (foto dreapta), dar el este plecat la Braşov, mâine o să vină probabil în Bucureşti să stabilesc cu el, pentru că şi la alte organizaţii judeţene din ţară sunt alegeri şi trebuie să stabilesc în funcţie şi de progrmaul lui şi să vorbesc şi cu dl preşedinte Andrei Dolineaschi, să vedem şi el ce spune. Deci, decizia asta am să o iau împreună cu ei”, ne-a declarat
Răzvan Rotaru, preşedinte TSD Botoşani. Un alt motiv a renunţării la funcţie este şi faptul că este unic candidat la şefia Gărzii de Mediu după ce Ioan Domonco nu şi-a mai depus dosarul, iar dacă redevine conducător la amintita instituţie intră în corpul funcţionarilor publici şi nu mai are voie să deţină posturi în partid. De altfel, dacă va promova examenul va fi nevoit să renunţe inclusiv la mandatul de consilier judeţean.
CITEŞTE ŞI:
Răzvan Rotaru, susţinut la Botoşani de şeful cel mare din capitală
Şefa de la tineret a PSD Botoşani renunţă la funcţie