Liberalii botoșăneni au sărit la gâtul meu și al colegilor deputați de la PSD Botoșani cu tupeu, minciuni, fără nicio legătură cu realitatea!
În loc să se ocupe cu protejarea medicilor, a antreprenorilor, a celor rămași fără loc de muncă, a părinților care nu au cu cine să lase copii până la deschiderea școlilor, senatorul Zero Barat aruncă cu lături în PSD!
Senatorul botoșănean de la PNL cu rezultate Zero la toate capitolele a ieșit cu un FAKE NEWS grosolan pentru abaterea atenției publice de la iresponsabilitatea și incompetența Guvernului său de a proteja românii de consecințele sociale și economice ale pandemiei de COVID-19.
Îi cer public senatorul Zero Barat să ne arate votul dat de mine sau colegii mei de la PSD pe proiectul de lege invocat. Nu există niciun vot pentru că nu am votat așa ceva. FAKE NEWS!
Botoșănenii nu uită însă votul parlamentarilor PNL de Botoșani împotriva bugetelor anuale și amendamentelor care aduceau investiții în județ!
Înainte să deschidă gura și să debiteze minciuni îl invit pe senatorul liberal Zero Barat să consulte declarațiile și poziționările publice pe care le-am exprimat în calitate de parlamentar cu privire la subiectul autonomiei etnice: „PSD susţine o singură ţară şi un singur stat unitar care se numeşte România. Nu există secui şi nici ţinut Secuiesc. Transilvania este România şi România este Transilvania. În România există doar cetăţeni români de etnii diferite. Nu vom fi de acord niciodată cu autonomia niciunei regiuni pe teritoriul ţării noastre.”
Minciuna are picioare scurte! PNL nu știe altceva decât să mintă, să manipuleze, să distrugă!
Comunicat PSD
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024