În ultima zi lucrătoare din această săptămână poliţiştii botoşăneni au desfăşurat activităţi suplimentare, destinate prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional şi implicit creşterii gradului de siguranţă publică.
În acest context peste 90 de oameni ai legii au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile şi dispozitivele curente.
Acţiuni punctuale s-au desfăşurat şi pe linia respectării normelor legale de comerţ sau a legislaţiei rutiere.
Poliţiştii de ordine publică, rutieră, investigarea criminalităţii economice, dar şi din cadrul altor structuri au efectuat 53 de controale la persoane fizice sau agenţi economicei (în pieţe, târguri, baruri, etc.).
Au fost constatate şi aplicate 201 sancțiuni contravenționale, în valoare de 35.925 lei şi au fost confiscate mărfuri identificate la comercializare, fără documente legale de provenienţă, în valoare de 500 de lei.
De menţionat că din totalul sancţiunilor contravenţionale, 129 de amenzi au fost stabilite pentru conducători auto care au săvârşit abateri de la normele legale privind regimul de viteză.
Poliţiştii rutieri au constatate 3 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, aceştia au reţinut şase permise de conducere.
Acţiunile vor continua şi în perioada următoare.
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024