Sute de persoane și mașini verificate, polițiștii au aplicat aproape 60 de sancțiuni într-o singură zi.
În cursul zilei de duminică, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe strada Dealului din satul Lunca, comuna Vârfu Câmpului, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În ziua de 27 martie 2022, polițiștii botoșăneni au acționat pe raza întregului județ, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor de circulație.
Astfel, au fost organizate acțiuni atât pentru creșterea vizibilității forțelor de ordine în apropierea punctelor de trecere a frontierei cât și pentru prevenirea faptelor antisociale în astfel de locuri.
De asemenea, a fost supravegheat traficul rutier, fiind utilizate autospeciale cu aparate radar, pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație.
În cadrul activităților au fost legitimate peste 300 de persoane și verificate 110 autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute două permise de conducere și trei certificate de înmatriculare și a fost constatată, în flagrant delict, o infracțiune.
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024
BNR lansează o nouă monedă: CUM arată și ce valoare are
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Un botoșănean a câștigat 800 de euro după un concurs la radio
Diana Arici
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024