Acțiune de amploare a forțelor de ordine în mai multe cartiere.
La data de 30 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică, în zona de competență.
Activitățile au fost desfășurate în zonele Parcul Tineretului, Cartier Grivița, Calea Națională și Bulevardul Mihai Eminescu, fiind legitimate 85 de persoane, 12 dintre acestea fiind conduse la sediul poliției și controlate 23 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 4.000 de lei, 7 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele de conviețuire socială, respectiv provocare de scandal și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Nevoie URGENTĂ de sânge: Femeie în stare gravă la spital în urma unui accident cumplit de mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024