Teatrul „Mihai Eminescu” a fost unul dintre subiectele tratate la conferința de presă de la PSD Botoșani.
Astăzi, 1 iunie 2018, viceprimarul Cosmin Andrei a venit cu dovezi pentru a arăta că documentația nu a fost trimisă la Compania Națională de Invesțiții.
„În ultima ședință de Consiliul Local am făcut o interpelare prin care solicitam domnului primar și aparatului pe care îl conduce urgentarea depunerii documentului pentru consolidarea Teatrului Mihai Eminescu, domnia sa transmițând că a făcut acest lucru și că totul este în regulă spunând că ar fi un răspuns de la CNI că nu ar fi bani. Eu l-am contrazis și i-am spus că lucrurile nu sunt așa, că nu avem documentația depusă și nu putem trece la următoarea etapă, aprobarea indicatorilor tehnico-economici și am promis că voi veni cu documente.”,
a declarat viceprimarul Cosmin Andrei
Și a venit direct cu răspunsul primit de la CNI.
„Iată astăzi am răspunsul de la Compania Națională de Investiții semnat de dna director de acolo din care vă citesc ultima frază: Până la această dată, UAT Botoșani nu a depus documentația completă conform minutei încheiate în data 9 mai 2018, întâlnire pe care a avut-o acolo....Deci nu s-au depus documentele, da? Am spus că vin cu documente, am venit. Dacă s-ar fi depus aceste documente, dacă se depun astăzi, mânie, luni în al treisprezecelea ceas putem demara următoarea etapă. Am găsit o sursă de finanțare pentru consolidarea Teatrului „Mihai Eminescu” și nu se depun documente, se caută altă sursă, alte variante, că nu se dorește accesarea acestei finanțări. Trebuie să răspundă domnia sa”,
a conchis Cosmin Andrei
Un punct de vedere în acest sen a avut și președintele PSD Botoșani care a făcut apel la autoritatea locală să depună în sfârșit documentația pentru consolidarea teatrului.
„Trebuie să înțelegem că avem sursa de finanțare CNI, prin reprezentantul său, prin directorul general, ministerul dezvoltării, prin vicepremierul Paul Stănescu a transmis foarte clar, avem sursa de finanțare și finanțăm în primă fază partea de structură a Teatrului „Mihai Eminescu”. Partea de structură de rezistență nu este partea proiectului inițial. Chiar dacă s-a întârziat o lună de zile prin depunerea acestor documente, noi rugăm autoritatea locală să facă toate demersurile necesare, să depună astfel încât într-un timp cât mai urgent să avem aprobarea indicatorilor și această investiție care stă la baza finanțării lucrării să poată fi demarată în termenul cel mai scurt”,
este opinia Doinei Federovici, președinte PSD Botoșani
În timp ce oficialii dau vina unii pe alții, instituția culturală rămâne doar o ruină în centrul orașului.
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024