La termenul de astăzi de la Tribunalul Botoșani, din procesul în care este judecat Florin Țurcanu pentru infracțiuni de corupție, spiritele s-au încins la propriu. A fost probabil pentru prima dată când o sală de judecată a semănat cu un câmp de război.
Pensionarea fostului judecător, Aurel Dicu are o serie de repercusiuni la mersul acțiunii litigioase în sensul în care s-a irosit un an de zile cu audieri maraton de martori care sunt rechemați la bară de noul complet.
Astăzi, 19 octombrie 2017, au fost chemați doi primari și doi dintre foștii consilieri ai ex-președintelui Consiliului Județean, Florin Țurcanu.
Însă, de departe, presiunea a fost asupra șoferului de la CJ, apropiat al familiei Țurcanu, descris de fostul șef de județ ca fiind ”copilul lor de casă”.
Ștefan Codău a fost primul audiat de judecătorul Dorica Țurcanu, ceilalți trei fiind invitați să aștepte afară.
Acest martor, considerat ca fiind personaj cheie în dosarul lui Florin Țurcanu, prin prisma implicării totale în construcția casei de pe Aleea Pajiștii, a semănat cu o ”pradă” vânată de ambele părți, adică și de procurorul DNA și de apărătorii legali ai lui Țurcanu.
Iar impresia a fost că ambele tabere au dorit discreditarea mărturiilor sale din fața instanței de judecată.
Încă de la începutul audierii, procurorul DNA a ținut să transmită judecătorului faptul că Ștefan Codău are deja o condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, condamnare ce și-a atras-o după prima audiere în instanță, de anul trecut din noiembrie.
Atunci procurorii au apreciat că declarațiile sale date la urmărirea penală nu au coincis cu cele de la Tribunal. I-au întocmit un nou dosar penal, într-un final, șoferul CJ-ului semnând un acord de recunoaștere.
„O armată de avocați și presa au exercitat în instanță presiuni asupra mea”, ar fi fost explicația lui Ștefan Codău, pentru declarațiile care au fost puse sub semnul întrebării și care au fost considerate de procurori, mincinoase.
Instanța a luat act de acest aspect.
A fost rândul apărătorilor legali ai lui Florin Țurcanu să atace. Avocații apărării au solicitat reaudierea acestui martor cheie și depunerea unor înscrisuri exacte la dosar, privitoare la detaliile exacte la care s-a considerat că martorul a mințit.
Cererea a fost respinsă de judecătorul care a decis reaudierea martorului Ștefan Codău la termenul de astăzi. Și a acordat termen ca documentele cerute de avocați să fie depuse la dosar.
Discuțiile între cele două părți, avocați – DNA s-au purtat pe un ton ridicat, nu de puține ori vocile suprapunându-se unele peste altele.
Audierea lui Ștefan Codău a durat aproximativ două ore, interval în care acesta, în linii mari și-a menținut declarațiile anterioare.
Șoferul CJ-ului a descris cum s-a implicat în detaliu în construcția casei de la Lebăda, care oficial îi era destinată socrului lui Florin Țurcanu, de la desenarea unei schițe de proiect, până la ridicarea unor importante sume de bani sau alegerea mobilierului și a gresiei.
Ștefan Codău a recunoscut că toate aceste plăți au fost făcute de omul de afaceri Marcel Bârsan, patronul Cornell’s Floor, în aprecierea sa, sub formă de „împrumut”.
”Întrucât Florin Țurcanu m-a văzut că sunt mai descurcăreț m-a rugat să-l ajut pe socrul său, atât în timpul meu liber, iar când eram la serviciu, în pauza mea de masă. Eu am văzut de la început terenul și am avut în minte modelul unei case pe care am arătat-o socrului și lui Țurcanu, aceștia fiind de acord”,
Ștefan Codău, șofer CJ Botoșani, martor în procesul lui Țurcanu
În diferite ocazii, Codău a ridicat sume de bani care erau undeva la 20.000 – 30.000 de lei de la Marcel Bârsan și pe care i le înmâna ulterior lui Aristomel Anușcă spre a fi depuse într-un cont.
Banii erau oferiți în bancnote de câte 100 de bucăți și prinși în elastic, fiind vorba de bancnote de cîte 50, 100 sau chiar 200 de lei.
Aceștia reprezentau contravaloarea serviciilor prestate la casa pentru familia Țurcanu. Și de asemenea, în mai multe situații, el ridica sume mai mici de bani cu care cumpăra materiale de construcții.
Ștefan Codău este în continuare șofer la Consiliul Județean însă, asemenea fostului său șef, nu mai face parte din Partidul Național Liberal.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
AUR Botoșani: Împreună, suntem dedicați unui viitor mai bun pentru Trușești și pentru întreaga țară
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
INEDIT: Câțiva elevi din Botoșani au dirijat traficul alături de polițiști - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024