Oficialii din cadrul Ministerului Apărării Naționale au oferit clarificări cu privire la afirmațiile purtătorului de cuvânt al Ministerului Rus al Apărării, de miercuri, 9 martie 2022.
Mai exact, din afirmațiile Ministerului Rus al Apărării se acreditează ideea că pe teritoriul României ar fi fost relocate aeronave de luptă ucrainene, care astfel „nu iau parte la confruntări”.
În consecință, oficialii români transmit că ”afirmația este în totalitate falsă. Pe teritoriul României nu se află aeronave militare ucrainene”.
Cel mai probabil, mai arată MApN, se încearcă specularea exemplului aeronavei militare ucrainene Suhoi 27 care a solicitat, în 24 februarie - prima zi a invaziei ilegale a armatei ruse în Ucraina, aterizarea de urgență în România.
”Ministerul român al apărării a comunicat cu maximă transparență situația acestei aeronave, care a fost gestionată cu respectarea strictă de către autoritățile române a normelor legislative naționale și internaționale aplicabile în astfel de situații, fapt cunoscut, cu siguranță, de reprezentanții Federației Ruse. Aeronava a fost returnată autorităților ucrainene, fără armament la bord și, evident, nu se mai află pe teritoriul României”, se arată în comunicatul MApN.
Și situația celor 14 elicoptere ucrainene civile, neînarmate, a fost comunicată în mod transparent și oportun, mai spun reprezentanții MApN.
”Autoritățile ucrainene au solicitat părții române aprobări diplomatice de survol cu destinația finală Ghimbav, jud. Brașov, pentru un număr de 14 elicoptere configurate pentru executarea misiunilor civile, nefiind înarmate, în scopul efectuării operațiunilor de mentenanță la Airbus Helicopters România, potrivit contractelor în vigoare. În urma primirii aprobărilor de survol din partea autorităților române, pentru toate cele 14 elicoptere au fost depuse marți, 8 martie, și miercuri, 9 martie, planuri de zbor în sistemul de trafic aerian civil, aeronavele aflându-se deja la destinația finală”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024