Pensii calculate eronat pentru zeci de mii de români, asta acuză fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, și arată cu degetul către botoșăneanul Budăi.
Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Violeta Alexandru scrie despre pensiile cu termen întârziat. Spune că fostul ministru al Muncii dinaintea sa, Marius Budăi, nu avea niciun interes ca pensiile acestor români să ajungă la timp.
Alexandru a precizat că orice pensionar care încerca să afle ce se întâmplă cu banii săi primea un răspuns arogant, sau, în cel mai bun caz, o serie de explicații pe care oricum nu le înțelegea.
”19 000 de dosare de pensii cu termen întârziat (așteptau oamenii pensiile și nu le răspundea nimeni ca să le explice ce se întâmplă) de care lui M. Budăi - PSD, de la care am preluat conducerea Ministerului Muncii nu i-a păsat. Nu i-a păsat, o spun direct. Pensii calculate eronat. Oameni cărora nu li se răspundea sau li se răspundea cu aroganță. În cel mai fericit caz, li se răspundea într-un limbaj de lemn de nu înțelegea nimeni nimic. Plus mii de pensii comunitare nerezolvate cu anii.
Am adus totul la zero restanțe, la finalul mandatului de 1 an”,
Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii
Fostul ministru avansează o serie de acuzații la adresa lui Marius Budăi.
”Acte din dosare lăsate pe jos în arhive, pline de praf. L-ați văzut vreodată pe Budăi să meargă el, să le ridice de pe jos, să se uite în ochii directorilor caselor de pensii și să le spună: cu mine nu merge așa. Eu am făcut-o. Convingerea mea este că nu creșterea numărului de angajați rezolvă aceste probleme. Bunul simț și un bun management. Pe care l-am văzut în câteva locuri. Acești manageri buni mi-au dat putere. Restul se plângeau în permanență, mă denigrau.
Într-un an greu în care doar eu și cei care au lucrat cu mine știu cât am tras să se dea banii (sprijinul guvernului condus de L. Orban) oamenilor ca să nu își piardă locurile de muncă. Am salvat, cu o administrație care nu a fost fericită când am cerut mobilizare de pe o zi pe alta, 1,3 milioane de locuri de muncă. Anul 2020 s-a încheiat cu 25.000 de noi angajați activi. La mine nu există ca lucrurile să nu meargă. Nu am intrat în politică, nu am asumat răspunderea ca să pun ceva la CV, nu stau pe o funcție ca să găsesc explicații cum nu se poate. Ba da, se poate, indiferent de cât este de greu”,
Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii
Mai mult, îl acuză pe Budăi că ”i-a plăcut cum arătau lucrurile” și că a menținut în sistem o atmosferă neproductivă și neprofesionistă.
”Sigur că nu au ținut toți pasul cu acest ritm de muncă. Cei care au ajuns în funcții de conducere prin aranjamente, nu. Lui M. Budăi i-a plăcut cum arătau lucrurile, el avea înțelegere față de cei din sistem care nu fac eforturi, cărora salariul li s-ar cuveni și fără eforturi. Eu nu văd așa lucrurile. Administrația trebuie să muncească dublu față de cât muncesc românii în privat, oameni care plătesc salariile din sistemul public, din taxe și impozite.
Nu am fost deloc tolerantă cu cei care așteptau să treacă timpul. Eu am luat foarte în serios criza economică generată de pandemie. Nu mi-am propus să mă pun bine cu sistemul. Sunt oameni care aleg să facă asta și probabil că le este mai ușor. Eu știu care este opțiunea mea. Am văzut pe cei care au tras și am fost intolerantă cu cei care nu au făcut față și care se justificau că au nevoie de mai mult personal”,
Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii
Tonul Violetei Alexadru devine din ce în ce mai dur spre finalul postării.
”Cât tupeu de PSDist. Budăi-PSD. Vorbește despre greaua moștenire lăsată de mine. În locul lui mi-ar fi rușine să scot capul în lume, ce să mai spun despre a mă duce la TV să țin lecții. Nu voi permite niciodată unui PSD căruia îi repugnă oamenii care muncesc să îmi țină lecții. Așa sunt PSDiștii tupeiști. Ei, de fapt, urăsc oamenii care muncesc. Și au dus această abordare și în sistemul public. Trebuie făcută o evaluare drastică în administrație, înainte de orice.
Sunt pentru corectitudine. Acest gen tupeist de a face politică, fără să lași nimic în urma ta (nimic!) va dispărea ușor, ușor. Să aveți încredere”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
TREI parohii vacante în județul Botoșani: Arhiepiscopia Iaşilor organizează examen
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Liviu Ciobotariu mai vrea cinci jucători pentru a depăși criza de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte AUR Botoșani, promite schimbări reale pentru județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024