Raed Arafat le-a transmis un mesaj celor care nu cred sau minimalizează boala provocată de coronavirus: Vă așteptăm la spital. „Primul venit, primul servit!”.
Secretarul de stat în Ministerul de Interne a spus că, dacă numărul de cazuri continuă să crească, medicii vor ajunge să decidă cine trăiește și cine nu: „Sună extrem de cinic dar este realitatea!”
Raed Arafat a subliniat că este îngrijorătoare creșterea numărului de cazuri active, acum fiind 6.000 de cazuri active de coronavirus.
El a transmis și un mesaj celor care nu cred că există persoane infectate cu coronavirus:
„Aceste cazuri există, cine nu crede, să caute pe cei care s-au externat și care erau simptomatici. Să spună ei cum s-au simțit când erau în spital. Am văzut în ultima perioadă, unele televiziuni au arătat interviuri cu oameni care au zis clar: n-am crezut și uite că am ajuns și intubat. Atât de greu vorbeau, respirau greu. Asta nu se înțelege, nu e o gripă obișnuită. Acolo treci prin ea, te vindeci, ai plecat, majoritatea trec prin gripă foarte simplu. Aici vedem că la majoritatea lasă sechele, lasă sechele pulmonare serioase. Nu e o boală care este foarte simplă, are unele complicații pe care nu le vedem cu altele, are complicații nu numai pe sistemul pulmonar. Situația oricând poate să degenereze,
a spus Arafat.
„Chiar dacă pare dur ce zic acum, la un moment dat, dacă nimeni nu vrea să creadă și nimeni nu vrea să asculte ne rămâne o singură soluție: așteptăm la spital! Primul venit, primul servit! Stăm și așteptăm și să nu uite lumea că vom ajunge la situația, nu eu, medicii, cum s-a întâmplat în alte țări, să decidă cine rămâne în viață și cine nu. Sună extrem de cinic dar este realitatea!”,
a spus Raed Arafat.
Raed Arafat a adăugat că „România a evitat acest dezastru și în loc să recunoaștem că am evitat o astfel de situație, noi creăm toate premisele ca populația să nu mai creadă nimic și să ajungem din nou în astfel de dezastru”.
În final, el a spus că românii care respectă regulile vor ajunge să fie afectați de cei care nu le respectă, scrie Digi 24.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mai mulți botoșăneni rămân FĂRĂ apă din cauza unei avarii: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 200 de botoșăneni ar putea MURI la o pană de curent
Oana Sava
Oct 30, 2024
Inspectorii ITM Botoșani participă la un seminar important – DETALII
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024