Partidul Puterii Umaniste - Social-Liberal (PPUSL) a derulat sâmbătă prima acțiune publică din perioada de precampanie electorală. Mai mulți reprezentanți ai formațiunii conduse la Botoșani de antreprenoarea Corina Dănuță s-au întâlnit cu cetățenii pe Pietonalul Unirii.
Acolo s-au strâns semnături de susținere pentru candidații la Consiliul Județean și Consiliul Local, s-au împărțit pliante, iar copiii au primit baloane.
Iar totul s-a derulat în alb și albastru, acestea fiind culorile PPUSL.
Printre umaniștii prezenți pe cea mai mare zonă pietonală a municipiului s-a regăsit și lidera organizației județene, de altfel și candidata la Primăria Botoșani.
Nouă în politică, și-a explicat decizia ca, după atâția ani în mediul de business, să facă pasul și spre acest domeniu.
”Primul motiv care a stat la baza deciziei mele a fost doctrina umanistă în care a fost foarte clar evidențiată grija față de clasa de mijloc. Știm foarte bine, clasa de mijloc este cea mai mare forță electorală din România. Această clasă de mijloc a fost în permanență defavorizată, a fost supusă unor involuții mai mult sau mai puțin dictate. Ce înseamnă clasa de mijloc? Înseamnă acei oameni cu care ne întâlnim în fiecare zi, oamenii cu care lucrăm, oamenii de care avem nevoie și care strigă după ajutor, dar nu sunt auziți”,
Corina Dănuță, președinte PPUSL Botoșani.
Ca atare, sloganul electoral pentru alegerile locale este: ”Auzim, Ascultăm, Facem” pentru că, așa cum spune lidera umaniștilor botoșăneni, ”noi nu promitem, facem”.
PPUSL este singurul partid neparlamentar care desfășoară la Botoșani o astfel de acțiune pe Pietonalul Unirii.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânăr din Botoșani, pus pe furat din scări de bloc: A fost REȚINUT de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Schimbări la RAR: Toți șoferii trebuie să respecte noile reguli
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
O grădiniță din municipiu a fost sfințită de un sobor de preoți
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024