În timp ce se plimba pe o uliță din sat, Alexandru a fost oprit de o veche cunoștință, un tânăr mai în vârstă decât el, cu care avea mai multe de împărțit din trecut.
Discuția s-a aprins și a degenerat spontan într-o bătaie în toată regula. Adolescentul de 15 ani, de loc din Corni, a fost luat prin surprindere de tânărul Dumitru S., de 26 de ani, care a început să-i împartă lovituri în zona abdomenului. La un moment dat, din spusele adolescentului, bătăușul a apucat o bâtă și nu s-a liniștit până nu l-a văzut căzut lat.
Totul s-a petrecut în noaptea de miercuri, 24 iunie 2015, în satul Icușeni, comuna Vorona, unde Alexandru se afla cu treburi. Băiatul a ajuns în cele din urmă la spital și a rămas internat pe Chirurgie la Secția de Pediatrie din Botoșani.
Medicii spun că a scăpat ca prin minune de o operație dureroasă – în cavitatea abdominală a tânărului, s-a adunat un cheag de sânge care ar fi putut să îi fie fatal. Este diagnosticat cu contuzie cu hematom intrasplenic de gradul I spre II, și puțin mai lipsea până să ajungă pe masa de operații (n.r.: dimensiunea hematomului poate fi ținută sub control și fără intervenție chirurgicală, cu control permanent la șase luni, un an și apoi la doi ani, lucru care s-a întâmplat și în cazul lui Alexandru).
Tânărul se află acum sub supraveghere medicală, imobilizat la pat în repaus de trei până la cinci zile, și primește doar alimentație lichidă până se mai întremează și va fi în stare să se alimenteze singur.
(C.B.)
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024