În fiecare an, pe 17 ianuarie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.
Astăzi a fost mare aglomerația la o biserică din municipiu. Botoșănenii au sărbătorit hramul bisericii Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.
Locașul s-a dovedit neîncăpător pentru credincioșii care au venit să se roage, iar unii dintre ei au fost nevoiți să rămână afară. Erau prezenți bunici cu copii, tineri, dar și oameni nevoiași. Pentru cei din urmă s-au pregătit pachete cu diverse alimente care s-au oferit la sfârșitul liturghiei.
Slujba a fost ținută de un sobor de șapte preoți, invitați de la alte biserici de către părintele paroh, Dumitru Butnariuc.
Sfântul Cuvios Antonie cel Mare a trăit la sfârşitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea și este considerat întemeietorul vieții monahale.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024