Distanțarea socială, dacă a existat vreodată la Botoșani în pandemie, a pierit cu siguranță după terminarea Stării de Urgență. Deși regulile de prevenire a răspândirii coronavirusului au rămas în mare parte aceleași și în Starea de Alertă, unii botoșăneni le ignoră în totalitate.
Iar elocvent este ceea se întâmpla în centrul orașului încă din prima zi de luni de după ieșirea din Starea de Urgență.
Oamenii au năvălit la bănci, operatorii de telefonie mobilă, la Direcția de Impozite și Taxe Locale (DITL), la furnizorii de utilități, unde au format cozi pe zeci de metri.
Dacă la unele cetățenii încercau să păstreze minim 1,5 metri între ei, la altele distanța impusă de autorități era o glumă bună.
Și mai grav era însă că unii botoșăneni nici nu purtau mască. Dimpotrivă chiar, nu puține au fost cazurile în care cei care le aveau puse erau ironizați de cei fără: ”tu crezi în coronavirus?” , ”boala asta nu există”, ”îmbolnăvesc oamenii aiurea ca să ne bage Bill Gates cip-uri la toți”.
Cu toate că și înainte de pandemie, dar mai ales după debutul acesteia, băncile, dar și o mulțime de alte companii au dezvoltat o sumedenie de aplicații și facilități online pentru clienți, soluțiile informatice par în continuare mult prea dificile sau sunt pur și simplu ignorate de o mulțime de oameni, care preferă statul la coadă decât deschiderea computerului sau a utilizarea smartphone-ului.
Simbolic pentru nepăsarea generală din zonă era ceea ce se întâmpla la stația de tramvaie și microbuze de la Big, unde oamenii se îngrămădeau pe locurile de așteptare și foloseau în bună parte măștile pe post de bavețică.
Circulația rutieră a fost cuprinsă în mai multe rânduri de haos. Parcarea din zona DITL – Pod de Piatră a fost blocată de nenumărate ori. Ca și cum nu era îndeajuns, luni în jurul orei 10:00 semafoarele de la intersecția Calea Națională – Marchian funcționau în regim de week-end, lucru care a accentuat dezordinea din zona ultracentrală.
Așa se face că în prima săptămână de la ieșirea din Starea de Urgență (perioada 15 – 21 mai), în Botoșani s-au înregistrat încă 48 de cazuri de infectare cu Covid-19.
Comportamentul unor botoșăneni se înscrie însă în cel general al românilor din această perioadă, lucru care i-a făcut atât pe președintele României, cât și pe șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) să amenințe cu reinstaurarea Stării de Urgență.
”Dacă în România totuși am evitat o situație care este dramatică (...) acum am ajuns în momentul în care ne batem joc de ce s-a făcut. (...) Dacă ar veni un val nou și să înceapă să crească numărul cazurilor cred că nouă, ca autorități, ne va fi mult mai greu să gestionăm situația pentru că s-a implantat în conștientul unei părți a populației că aici a fost o cacealma”,
Raed Arafat, șef DSU.
Într-o intervenție la TVR, oficialul guvernamental a arătat că există ”inclusiv grupuri organizate” care își bat joc de măsurile luate de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024