Unul dintre liderii PSD de la nivel național, aproape singurul care a ieșit public cu declarații, a declarat pe marginea protestelor de amploare, că actualul Guvern nu are de gând să dea înapoi în demersurile privitoare la modificarea legislației penale.
Codrin Ștefănescu se află într-o relație cu un model din Botoșani, Alice Constantinică, cu care are și un copil.
Codrin Ștefănescu a declarat că PSD va merge mai departe cu schimbările asumate de Guvern la legislația penală.
"Să știți că e o mare presiune din partea alegătorilor noștri. Decizia se va lua azi. De retras nu vom retrage nimic, am promis alegătorilor că vom scoate cătușele din România", a spus liderul PSD.
Ștefănescu nu a vrut să comenteze ministrului Mediului de Afaceri, spunând că "demisia unui ministru e treaba lui personala. El avea un singur coordonator, programul de guvernare al PSD".
Liderii PSD s-au întrunit azi, de la ora 12.00, la Palatul Parlamentului, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional, în care vor discuta despre decizia Guvernului de a adopta ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codurilor penale şi a proiectului de lege care vizează graţierea, măsuri ce au generat ample proteste în întreaga ţară.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024