După ce săptămâna trecută liberalii l-au anunțat oficial pe Marius Oroșanu ca fiind unul dintre cei cu care Cătălin Flutur va merge pe lista pentru Consiliul Local, vineri, de la sediul PSD dn fosta casă a căsătoriilor a venit și replica social democrată.
Primarul Ovidiu Portariuc a venit împreună cu președintele BNS Botoșani, Vasile Chiru.
”Am avut consultări atunci când am propus acel proiect de pace politică cu reprezentanți ai societății civile, sindicatelor, patronatelor și bineînțeles ai partidelor politice”
Ovidiu Portariuc, președintele PSD Botoșani.
Sindicalistul se dorește a fi vocea străzii din plenul municipal.
”PSD își dorește să încheie un parteneriat cu societatea civilă și în acest sens i-am propus dlui Vasile Chiru să facă parte din echipa noastră pentru Primăria Botoșani”
Ovidiu Portariuc, președintele PSD Botoșani.
Revenim cu detalii de la conferință
(G.E.)
Scandal (ne)știut în politică, Lipă refuzată categoric de PSD Suceava a ajuns locul 1 la Botoșani
Gabriela Erdic
Oct 17, 2024
Trei artiști din Botoșani își expun lucrările care ilustrează toamna la Galeriile de Artă
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024
Pregătiri pentru iarnă la Botoșani: CÂND vor fi încheiate contractele de deszăpezire
Oana Sava
Oct 17, 2024