Social-democraţii vor avea mai mulţi candidaţi pe listele de la alegerile locale în cadrul Uniunii Social Liberale. O recunoaşte chiar liderul judeţean al liberalilor.
Potrivit acestuia, în 90% dintre localităţi s-au stabilit deja candidaţii şi din datele contabilizate până în prezent reiese că PSD va avea cu şapte-opt mai mulţi decât PNL.
Nominalizările s-ar fi făcut exclusiv în urma derulării unor sondaje efectuate pe minim 10% din populaţia fiecărei localităţi.
„Asta nu ne împiedică pe noi să vedem realitatea aşa cum este, înţelegem că USL-ul trebuie să funcţioneze în avantajul cetăţeanului şi în primul rând în avantajul USL-ului. Cât timp PSD-ul are o organizaţie mai puternică într-o localitate şi PNL-ul nu are, recunoaşteam valoarea unui candidat sau s-ar putea ca PSD să aibă un candidat mai bun cu 5-7 procent şi atunci respectăm strict sondajele”, a afirmat
Florin Ţurcanu. Pe lângă municipiul Botoşani, PSD îşi va impune propriul candidat şi la Dorohoi, nefiind altul decât actualul edil şef Dorin Alexandrescu. La Săveni susţinut este tot primarul în funcţie Relu Tîrzioriu, singurul semn de întrebare fiind la Darabani, unde liberalii încă nu s-au decis între Ghiorghi Burlacu, aflat deja pe post şi medicul veterinar Lucian Aroşoaie. În prezent PSD are 26 de primari, iar PNL 22, numai că o parte dintre aceştia susţin partidele de la guvernare, însă nu îşi pot da demisia deoarece şi-ar pierde mandatul.
(S.B.)