După o pauză de câteva luni generată atât de pandemie, dar și de tactica adoptată de vreo patru ani de a evita contactul deschis cu mass-media, social-democrații au organizat sâmbătă dimineață o conferință de presă.
Deși prezentă la sediu, Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, și-a lăsat colegii parlamentari, Marius Budăi și Lucian Trufin să susțină singuri acțiunea.
Pe lângă faptul că au dat cu var și au lipit autocolante noi cu sigla partidului, social-democrații au venit cu alt element de noutate: un televizor pe care au proiectat grafice și imagini.
Astfel, deputatul a prezentat o mulțime de cifre din care reieșea, în esență, că întotdeauna când a fost PSD la guvernare românii au dus-o mai bine, iar când au fost alte partide, au dus-o mai prost.
Cu o singură excepție, Guvernul Tăriceanu, ”care a fost sprijinit de PSD”, după cum a subliniat Budăi.
De altfel, ceea ce a prezentat este în linii mari ceea ce au arătat și colegii săi de la centru, iar când jurnaliștii i-au cerut să vorbească și despre Botoșani, acolo unde PSD a controlat patru ani Consiliul Județean și Consiliul Local, le-a cerut ori să nu fie întrerupt, ori le-a reproșat că susțin PNL-ul, ori că sunt nervoși și țipă la dânsul.
Prima referire la Botoșani a fost aceea a diferenței de 20% dintre pensia medie din Botoșani față de cea la nivel național, prilej cu care fostul director la Casa Județeană de Pensii și ex-ministru al Muncii a făcut un apel la parlamentarii PNL Costel Șoptică și Cristian Achiței să voteze majorarea pensiilor.
”Tu acuma de ce strigi la mine?” a fost răspunsul dat de Marius Budăi reporterului Botoșăneanul care i-a solicitat să spună ce a făcut el în calitate de ministru al Muncii și deputat pentru reducerea decalajului menționat.
A doua referire la Botoșani: numărul de copii care beneficiază de alocație, prilej de un nou apel către parlamentarii botoșăneni liberali să voteze mărirea alocațiilor.
Senatorul Lucian Trufin a vorbit despre o lege abia adoptată prin care se restricționează drastic dreptul străinilor de a cumpăra terenuri agricole în România.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânără FĂRĂ permis prinsă la plimbare de polițiști pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Podul construit în urmă cu aproape 100 de ani va fi demolat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
ACUM: Un fost ministru și un primar de aproape 90%, LIVE la Botoșăneanul TV – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 06, 2024
ASTĂZI: Se oprește apa pe mai multe străzi din Botoșani din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024