Liderii PSD Botoșani au transmis astăzi un mesaj către botoșăneni, cu ocazia sărbătorii Zilei Naționale a României.
„1 decembrie 1918 reprezintă actul de voință al națiunii române care stă la baza statului național. Măreția acestei zile stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera nici unui om politic, a niciunui guvern, a niciunui partid, este fapta istorică a întregii națiuni române, a poporului român. Ideea de patriotism în sensul iubirii de țară, de atașament nu doar față de valorile naționale statale, dar și de trăsăturile autentice ale poporului român trebuie să fie mereu în gândurile și în simțirile noastre. Cu ocazia zilei de 1 decembrie le doresc botoșănenilor și tuturor românilor La mulți ani și să fie mândri de țara în care s-au născut și trăiesc”, a declarat Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.
„În aceste momente de cumpănă prin care trece țara noastră din cauza crizei sanitare și economice, clasa politică ar trebui să dea dovadă de maturitate și să iasă din logica conflictului pentru a conlucra în jurul unui proiect național, care să refacă din temelii și să redea încrederea românilor în stâlpii de bază ai societății, sănătate, educație și economie, de la susținerea locurilor de muncă până la sprijinirea antreprenorilor. Este datoria noastră ca parlamentari să fim legătura dintre autoritățile centrale și locale pentru a pune în mișcare un mecanism de colaborare prin care să realizăm proiectele de dezvoltare ale județului nostru. România trebuie să aibă o guvernare îndreptată către oameni, indiferent dacă locuiesc la sat sau la oraș, în Botoșani sau în altă parte a țării. Aceasta va fi misiunea mea și a colegilor mei în Parlamentul României. La mulți ani dragi botoșăneni!”, a declarat deputatul PSD Botoșani, Marius Budăi.
„De Ziua Națională a României le urez La mulți ani botoșănenilor și tuturor românilor. De Ziua României trebuie să ne comportăm cu toții ca niște buni români, să trecem peste toate disensiunile dintre noi, să fim uniți și să ne bucurăm împreună că în această zi putem cânta liberi Imnul Național. Datoria mea și a colegilor mei care conduc primăriile din județul Botoșani este de a pune sistemul administrativ în slujba cetățeanului și de a oferi fiecărui botoșănean un nivel de trai decent și acces la servicii publice de calitate. Botoșănenii trebuie să fie respectați de administrația locală, să simtă cu adevărat că sunt tratați corect. Nu mai trebuie să existe diferențe între tineri și bătrâni, între sat și oraș. Trebuie să avem solidaritate între generații. Este important să ne unim cu toți forțele pentru Botoșani, să le oferim cetățenilor soluții la problemele lor. Nu trebuie să mai existe dezbinare, ură și ceartă. Avem nevoie de unitate, înțelegere și armonie pentru a reuși să le facem viața mai bună locuitorilor județului nostru”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200020.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânărul care și-a înjunghiat mortal colegul, adus în arest la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Declarația zilei 18 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024