„Ţara moartă” ajunge şi la Botoşani.
Documentarul ”Țara moartă”, realizat de Radu Jude, va rula, începând cu 25 august, în nouăsprezece orașe din România, iar proiecții speciale vor avea loc la Timișoara, Slobozia, Bacău și Sibiu, în prezența unor membri ai echipei de producție.
“Țara moartă” va putea fi vizionat la București (Cinema Elvira Popescu, Cinema Muzeul Țăranului, Hollywood Multiplex, Cinema Europa), Bacău (în cadrul Festivalului “Film mai aproape”), Baia Mare (Cinema Dacia), Bârlad (Cityplex Victoria), Botoșani (Cinema Unirea), Brăila (Cinema Dacia), Cluj-Napoca (Cinema Victoria), Constanța (Cityplex Tomis), Craiova (Cinema Modern), Iași (Cinema Victoria), Odobești (Casa de Cultură), Pitești (Cinema “Sebastian Papaiani”), Sibiu (CINE M-A văzut la Habitus), Sfântu Gheorghe (Cityplex Arta), Slobozia (Casa de Cultură), Târgu Mureș (Cinema Arta), Timișoara (Cinema Timiș), Vaslui (Cityplex) și Tulcea (Cityplex).
Filmul este un eseu documentar compus din mai mult de 500 de fotografii dintre cele peste 8.500 ale colecţiei Costică Acsinte, din texte scrise de Emil Dorian şi fragmente din coloana sonoră a filmelor de propagandă din anii ’30-’40.
Cezar Popescu, cel care a descoperit fotografiile lui Costică Acsinte, va fi prezent la Casa de Cultură din Slobozia, vineri, 25 august, de la ora 19:00. Proiecția va fi urmată de o discuție cu publicul.
Documentarul semnat de Radu Jude va avea o proiecție specială în cadrul Festivalului “Film mai aproape” de la Bacău, sâmbătă, 26 august, ora 21:00, în Piața Tricolorului. La eveniment vor participa sound designerul Dana Bunescu și Cezar Popescu.
”Ţara moartă” va fi distribuit în cinematografele din România, din 25 august, de microFILM. (Sursa: Observatorul cultural)
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024