Casele ar urma să fie ridicate cu sprijinul unei fundații.
Demersul este inițiat de conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani și are ca scop închiderea definitivă a centrului de plasament de la Trușești.
Evident, ulterior și a celui de la Pomârla, iar mai apoi, probabil a centrului Prietenia, ce găzduiește doar fete și este situat în municipiul Botoșani.
”Prioritatea pentru noi este Centrul de la Trușești să reușim să găsim o soluție precum și centrul de plasament de la Pomârla. Ne dorim să identificăm apartamente, nu putem să închidem total centrul de la Trușești, să luăm copiii de acolo și să-i aducem la Botoșani sau să-i ducem la Dorohoi, ci trebuie să găsim soluții pe zona respectivă”,
Dan Șlincu, director executiv DGASPC
Pentru închiderea centrului de la Trușești care datează de peste două decenii, este nevoie de găsirea unor soluții în aceeași zonă și din punctul de vedere al celor care au grijă de copii.
„Avem și salariații de acolo și nu putem să-i lăsăm fără serviciu sau să-i aducem să facă naveta la Botoșani. Ne dorim să găsim soluții pentru copiii de acolo, să locuiască în niște module de tip familial”,
Dan Șlincu, director executiv DGASPC
Ideea este ca în zonă să se construiască mai multe case case de tip familial cu o capacitate de până în 12 locuri. Iar acest lucru poate fi posibil cu ajutorul Fundației HHC cu care Direcția Copilului a semnat deja un protocol.
Centrul de la Trușești este compus din două module, fete și băieți, cu câte 25 de locuri fiecare.
Pe o listă de așteptare se află deocamdată Prietenia.
”Centrul Prietenia este deocamdată în perioada de monitorizare de doi ani de zile pe proiectul de reabilitare prin Programul Operațional Regional, până la sfârșitul anului 2018 și nu îl putem include în alt proiect”,
Dan Șlincu, director executiv DGASPC
Lucrările la centrul Prietenia au început în 2012 și au fost realizate cu fonduri europene.
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024