Alege-ți filmul preferat și hai la cinema.
Încă puțin până la avanpremiera celui mai epic duo din seria ”Fast & Furious, Hobbs și Shaw”. Dacă vrei să fii printre primii care văd filmul, atunci rezervă-ți din timp locul în sală.
După opt filme care au acumulat aproape 5 miliarde de dolari, franciza Furios și iute prezintă acum primul său capitol separat, Furios și iute: Hobbs & Shaw, în care Dwayne Johnson și Jason Statham devin protagoniști, reluându-și rolurile lui Luke Hobbs și Deckard Shaw.
Încă de când Hobbs (Johnson), om loial legii și membru de elită al Serviciului de Securitate Diplomatic al Statelor Unite (DSS), și Shaw (Statham), un fost soldat britanic, membru al forțelor de elită operative, s-au înfruntat pentru prima dată față în față în Furios și iute 7, în 2015, cei doi și-au împărțit replici acide, dar și lovituri fizice nemiloase în încercarea de a se elimina reciproc.
Dar, când anarhistul cu puteri nemaivăzute obținute prin bioinginerie Brixton (Idris Elba) obține controlul asupra unei amenințări biologice, și înfrânge o fostă agentă MI6 genială și neînfricată, care e sora lui Shaw, cei doi inamici declarați vor face echipă pentru a-l elimina pe singurul individ care poate fi mai periculos decât ei doi la un loc.
Regizat de David Leitch (Deadpool 2), după un scenariu scris de scenaristul a cinci dintre capitolele anterioare, Chris Morgan, filmul e produs de Morgan, Johnson, Statham și Hiram Garcia.
Vezi programul Cine Globe:
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
AZI DIMINEAȚĂ: Casă cuprinsă de flăcări, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Plăcintele de la Botoșani „prezente” la un târg cu bunătăți de toamnă din capitală
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Botoșănean surprins pe camere la ghena de gunoi: CE a aruncat direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Declarația zilei 1 octombrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024