Încă 50.000 de maşini pot fi casate. Administraţia Fondului pentru Mediu a început de miercuri, 7 aprilie 2010 distribuţia a 50.000 de vouchere pentru maşinile mai vechi de 10 ani casate prin Programul „Rabla 2010”.
În prima etapă vor primi vouchere centrele Remat din Botoşani, Suceava, Neamţ şi Iaşi, iar pînă la data de 16 aprilie vor ajuge şi în restul judeţelor din ţară. Decizia suplimentării acestor tichete a fost luată de Ministerul Mediului după ce, toate cele 60.000 de vouchere prevăzute iniţial au fost epuizate în numai trei săptămîni de la lansarea programului în luna februarie. Valoarea unui tichet este de 3.800 de lei, iar obţinerea acestuia nu mai este condiţionată de cumpărarea unui automobil nou, întrucît aceste vouchere pot fi vîndute şi pe piaţa liberă. Cei care vor să îşi cumpere o maşină nouă pot folosi pînă la 3 vouchere la achiziţia unui autovehicul. La nivelul judeţului Botoşani, in numai 20 de zile, aproximativ 400 de botoşăneni şi-au dat rablele la casat, la cele două puncte, respectiv Remat şi Remat Scholtz, pentru o maşină nouă.
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024