Interdicția de debranșare a clienților de la utilități ar putea fi modificată pentru a contracara abuzurile, anunță autoritățile.
Așa cum s-a stabilit în mai 2020, în contextul pandemiei de coronavirus, pe perioada stării de alertă, furnizorii de curent, gaze, apă, canalizare și salubritate nu pot debranșa clienții în nicio situație.
Totuși, pentru că mulți clienți, cu precădere cei din zona non-casnică, profită de această situație și nu-și plătesc facturile, autoritățile intenționează să modifice legislația, a declarat luni Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Energiei.
Atât în țara noastră, cât și în alte state europene, autoritățile au decis ca în această perioadă, marcată de pandemia de coronavirus, să li asigure consumatorilor accesul permanent la utilități.
Astfel, după cum scrie în OUG 70/2020, “pe perioada stării de alertă, operatorii de transport și distribuție energie electrică și gaze naturale asigură continuitatea furnizării serviciilor, iar în situația în care este incident un motiv de debranșare/deconectare, amână efectuarea acestei operațiuni până la încetarea stării de alertă”.
De asemenea, atâta timp cât este stare de alertă, aceleași reguli trebuie respectate și de către operatorii de apă, canal și salubritate. Așadar, în prezent, chiar dacă nu-și plătesc facturile, clienții nu pot fi debranșați de către furnizori.
În acest context, pentru că anumiţi consumatori profită de prevederile OUG 70/2020 şi nu-şi plătesc facturile, ştiind că nu riscă debranșarea, autoritățile iau în calcul modificarea ordonanței.
Mai exact, așa cum afirma luni Niculae Havrileţ, citat de agerpres.ro, “există şi plângerile furnizorilor, pentru că anumiţi consumatori, în special din zona non-casnică, uzează imoral de acest drept şi nu plătesc factura, ştiind că furnizorii nu pot să-i decupleze, ceea ce generează elemente negative în impactul financiar al furnizorilor respectivi. Sunt discuţii pro şi contra pentru a putea fi modificată această ordonanţă”.
Interdicția de debranșare a clienților se aplică din mai 2020, adică de peste zece luni, ceea ce ar face, în cazul neplății facturilor, ca datoriile la furnizori să ajungă la sume considerabile până la ridicarea stării de alertă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Medici de top la Suceava, botoșăneni salvați în spitalul vecin de o echipă multidisciplinară
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Județul Botoșani intră astăzi sub incidența unui COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Recidivă la Botoșani: Șumudică le-a arătat semne obscene fanilor botoșăneni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024