Compania Profi Rom Food a reacţionat după ce Botoşăneanul a publicat un articol în care prezenta un material video postat de o gospodină pe o reţea de socializare în care se vedea cum umblă viermii prin nişte cârnaţi prăjiţi.
Firma a trimis câteva precizări pe adresa redacţiei prin Laura Constantin, PR Assistant, pe care le redăm mai jos:
Ca urmare a sesizării doamnei Sonia Gabriela Husman, vă comunicăm că suntem preocupați de mentinerea sigurantei alimentare a clienților noștri și că avem proceduri foarte stricte în această privință. Totodată, avem încredere în profesionalismul reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Botoșani care, în urma verificărilor, nu au constatat nereguli privind termenul de valabilitate sau alte modificări organoleptice ale altor produse provenite din același sortiment.
Pe lângă aceasta, regretăm că nu am fost informați si noi la momentul respectiv de către doamna Sonia Gabriela Husman pentru a face chiar atunci propriile noastre verificări, edificatoare. Vă asigurăm de corectitudinea și transparența noastră privind serviciile oferite.
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Post disponibil la farmacia de la „Mavromati”, candidații dau trei probe
Oana Sava
Nov 05, 2024
Bani de la Guvern pentru masa de Crăciun: CINE sunt cei care beneficiază de ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean BĂTUT în propria casă de un adolescent de 15 ani: Un amic a postat filmarea pe internet
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean prins BEAT și fără permis în trafic: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024