Probleme pe unele drumuri din Botoșani, iar cadrele didactice nu au putut ajunge la ore.
Mai multe cadre didactice de la două unităţi de învăţământ din judeţul Botoşani nu au putut ajunge, luni dimineaţă, la serviciu din cauza faptului că drumul de acces către localităţi era înzăpezit, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Gabriel Hârtie.
Potrivit acestuia, educatoarele şi învăţătoarele care predau la structurile şcolare din localităţile Sarata şi Borolea din comuna Hăneşti nu au putut ajunge la şcoală din cauza faptului că drumul judeţean 294 C este înzăpezit.
‘A apărut o situaţie în comuna Hăneşti, nu din cauza noastră. Drumul a fost înzăpezit, iar cadrele didactice nu au putut ajunge la şcoală. Sperăm ca până mâine problema drumurilor să fie rezolvată, deşi avem informaţii că în zonă viscolul este foarte puternic‘,
a afirmat Hârtie.
Cei 40 de elevi din ciclul primar şi din ciclul preşcolar au făcut, luni, cursurile online.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
AUR Botoșani: Împreună, suntem dedicați unui viitor mai bun pentru Trușești și pentru întreaga țară
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
INEDIT: Câțiva elevi din Botoșani au dirijat traficul alături de polițiști - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024