La nivelul județului Botoșani problemele cu decontarea cadrelor didactice par să nu se mai termine.
Potrivit președintelui Ligii Sindicatelor din Învățământ (LSI) Botoșani, sunt situații în care cadrele didactice care fac naveta nu și-ar fi primit banii din luna decembrie a anului trecut. Însă ar fi cumva de înțeles având în vedere că primăriile nu au avut buget.
Liviu Axinte susține că și în municipiul Dorohoi ar fi probleme cu decontarea navetei.
„În mai multe localități nu s-ar fi decontat din decembrie nimic încoace. Dacă până în aprilie nu se rezolvă acționăm în instanță. Este o obișnuință deja, se decontează doar la Paște și la Crăciun ca să creadă omul că i s-a dat, așa, din bunăvoința cuiva”,
Liviu Axinte, președinte LSI Botoșani.
Cadrele didactice primesc lunar între 300 - 400 de lei pentru decontul navetei, în funcție și de distanța pe care o au de parcurs zilnic.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024