Un deputat din Botoșani susține că Ministerul Sănătății și Educației au dovadă de incompetență în ceea ce privește gestionarea epidemiei de gripă.
Mihaela Huncă susține totuși că triajul în școli este o măsură bună.
„Copiii sunt trimiși la școală, iar părinților li se spune să stea liniștiți pentru că în fiecare zi se face triaj și cei care sunt bolnavi sunt trimiși acasă, iar cei sănătoși rămân la cursuri în continuare. Triajul în școli este o măsură bună care poate preveni răspândirea virusurilor”,
Mihaela Huncă, coordonator Pro România Botoșani.
Însă acest triaj nu trebuie făcut de cadrele didactice așa cum se procedează în mai multe școli.
„Din păcate, din lipsa cabinetelor de medicină școlară și a cadrelor medicale Ministerul Sănătății, Educației și autorității locale de specialitate dau dispoziții cadrelor didactice să realizeze triajul. Așa cum bine știm cadrele didactice nu sunt specializate să realizeze triajul epidemiologic. Cel mult ele pot asista, să asigure toată această activitate”,
Mihaela Huncă, coordonator Pro România Botoșani.
Deputatul Pro România a precizat că a făcut demersuri la București pentru a fi rezolvată această problemă însă în zadar.
„Cred că există mai mult de un an de zile de când am făcut demersuri atât la Ministerul Sănătății cât și la Ministerul Sănătății și nu numai demersuri, interpelări și propuneri de amendamente la legi astfel încât fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică să aibă un cabinet de medicină școlară”,
Mihaela Huncă, coordonator Pro România Botoșani.
Mihaela Huncă este de părere că o parte din banii pentru finanțarea partidelor ar putea fi folosiți pentru înființarea și dotarea cabinetelor de medicină școlară.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024