Este profesor și scriitor. Născut în Botoșani, unde a activat ani la rând în sistemul educațional, trăiește - și scrie – de o vreme în ținutul pitoresc al Ardealului.
Analiza foarte pertinentă, dar și intransigentă, a profesorului Radu Iliescu este cu atât mai valoroasă cu cât ea vine chiar din interiorul sistemului de învățământ, o voce care de-a lungul timpului a exprimat numeroase opinii care au fost preluate de publicațiile naționale.
Postarea la care facem referire s-a bucurat de o atenție deosebită din partea cititorilor, analiza având nu mai puțin de 1.500 de distribuiri, 2.400 de aprecieri și aproape 400 de comentarii.
Redăm integral textul semnat de prof. Radu Iliescu:
”Unii dintre profesori s-au obişnuit să stea acasă şi sunt primii fani ai “şcolii online”. E bine acasă, ne trezim mai încolo, facem şcoală cu cine are chef de noi, condiţiile sunt vitrege, ce se poate se poate. Şi au perfectă dreptate atunci când spun că cine vrea învaţă, cine nu chiuleşte, ca şi până acum. Şcoala clasică n-a fost perfectă, asta ştim cu toţii, a fost ca noi, cu limitările noastre.
Colegii mei casnici dau dovadă de o lipsă de intuiţie pe care s-ar putea mai târziu să şi-o reproşeze. Dacă mutăm lecţiile online şi le înregistrăm, atunci în maxim doi ani (s-ar putea să fiu generos) vom putea avea un corpus multimedia care să cuprindă cam toată programa şcolară. Caz în care 99,99% dintre profesori vor fi trimişi pe piaţa muncii (aici sigur sunt generos, procentul va fi mult mai mare). Pentru că trebuie cel mult 100 de profesori ca să faci din ei vedete pedagogice (Mihaela la matematică, Dorin la română, Daniel la Fizică, Ioana la chimie ş.a.m.d.). Tineri, frumoşi, spectaculoşi, numai buni să-i inspire pe elevi la învăţătură.
Cine-mi spune că suntem de neînlocuit la evaluare nu ştie ce vorbeşte. Hai să luăm un exemplu recent: până nu demult facultăţile de drept din ţara asta şcolarizau cam cincizeci de viitori jurişti anual. A apărut învăţământul cu taxă şi universitarii n-au rezistat tentaţiei de a şcolariza şapte sute de studenţi (nu termină mai mult de o sută nicăieri, dar restul vin cu banii). Numai că niciun profesor nu poate verifica şapte sute, nici cinci sute, nici măcar trei sute de teze scrise clasice. Şi atunci a apărut ideea “strălucitoare”: păi să le dăm grile. Nu mai e nimic de corectat, faci un şablon, o chemi pe femeia de serviciu şi în juma de oră rezolvă ea tot pentru o floare şi un suc.
Bine, dar avem o pierdere de calitate majoră atunci când studentul unei facultăţi axată pe discurs bifează nişte capcane din materie în loc să construiască discursuri. Mai ales că în practică un jurist ar trebui să fie suficient de abil încât să citească şi să înţeleagă o lege, să scrie o cerere de chemare în judecată, să redacteze o întâmpinare, să studieze un dosar. Un specialist “crescut” cu grile trebuie să se educe singur pentru meserie, pentru că facultatea profilată pe cantitate a abdicat de la rolul ei de cultivare a calităţii.
Aşadar, suntem naivi dacă ne imaginăm că în învăţământul online va mai fi nevoie de profesori. “Evaluarea” poate fi făcută online sub forma grilelor de nişte scripturi php rapid şi mult mai ieftin. Se pierde discursul, dar în on-line nevoia de cuvinte se va diminua dramatic. Textul şi învăţarea prin citit vor deveni metode învechite.
Mutarea şcolii în online este echivalentul pedagogic al industrializării secolului XIX. Aşa cum e ea, şcoala actuală, în care un profesor viu se află în aceeaşi încăpere cu nişte elevi vii, este o “manufactură”. Când ne mutăm în spectral, exerciţiul se industrializează iar numărul figurilor se restrânge dramatic. Va fi ca în muzică, degeaba ai într-un popor 200.000 de voci frumoase, pe sticlă nu încap mai mult de 20. Restul n-au decât să-şi caute de lucru altceva, într-o lume în care muzica s-a industrializat nu mai are rost să cânţi pentru că nu te mai solicită nimeni. Istoria se repetă, nimic din ceea ce urmează să se întâmple şcolii româneşti nu e nou, nici măcar orbirea celor care se grăbesc să se adapteze la inacceptabil.
O să-mi spuneţi că pierderea de calitate va fi enormă. Dar industrializarea ce a însemnat altceva decât o pierdere de calitate? Un cearceaf ţesut manual de la plantă la produsul finit poate fi folosit 30 de ani şi-şi păstrează aspectul de “nou” mai bine de 20 de ani. O haină lucrată manual de la materia primă la produsul finit poate fi lăsată moştenire. Industrializarea cu care ne-am obişnuit produce gunoaie. Învăţământul industrializat va face exact aceeaşi lucru, la o cotă în comparaţie cu care învăţământul de azi va părea paradisul pierdut. Dar înainte de toate prima lui victorie va fi 200.000 de profesori care-şi vor căuta de lucru pe piaţa muncii.
Nu vreau să îndemn pe nimeni la nimic. Nu sunt nici măcar membru al unui sindicat, n-am înţeles niciodată cum sunt aleşi liderii de sindicat şi cui dau socoteală. Există structuri ale profesorilor, ale elevilor şi ale părinţilor care pot organiza o rezistenţă autentică. Spun doar că puterea e de partea celor care finanţează şi folosesc şcoala, nu de partea politrucilor. Cu condiţia să pricepem şi să nu ne lăsăm îmbrobodiţi (că tot veni vorba, în martie şcoala s-a închis “pentru două săptămâni”, să nu uităm). În rest, vom avea şcoala pe care ne-o vom dori”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
