Anunț din partea APIA Botoșani.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judetean Botosani aduce la cunoștința fermierilor lansarea a 3 noi scheme de sprijin în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020, respectiv în sectorul zootehnic – bovine, sectorul zootehnic – ovine și / sau caprine, dar și în sectorul vegetal – legume-fructe și cartofi.
Sprijinul are în vedere atenuarea problemelor legate de lichidități care periclitează continuitatea activităților agricole, respectiv a producției primare în agricultură, în sectoarele antemenționate, acestea fiind cele mai afectate de impactul COVID-19. Având în vedere pierderile suferite din cauza pandemiei de COVID- 19, fermierii vor fi sprijiniți în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei și menținerea viabilității fermelor.
Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei și urmează să fie plătit până la 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.
Potențialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepțional sunt fermierii activi, conform definiției în sensul art. 9 din Reg. (UE) nr.1307/2013, respectiv legislației naționale, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 și care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19Cererile de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepțional aferente sectoarelor bovine, ovine, caprine, sectorulului legume-fructe și cartofi, însoțite de documentele generale și specifice, pot fi depuse la centrele județene/locale ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București sau transmise prin fax, poștă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis.
În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 284/23.09.2020, cererile de sprijin se depun la centrele județene/locale ale APIA începând cu data de 25 septembrie 2020, până la data de 23 octombrie 2020.
Alocarea financiară pentru această măsură este de 150 milioane de ero.
Vezi în documentul atașat mai multe detalii
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Comunicat APIA BotoșaniRedacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Zi specială într-o localitate din Botoșani: O sută de ani de viață sărbătoriți cu tort și flori
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024