În jur de 60 de minute a durat termenul din procesul în care primarul și alți șefi din Primărie sunt judecați pentru fapte de corupție.
Cătălin Flutur este acuzat că ar fi diminuat redevența datorată de firma care a construit Uvertura Mall în perioada de execuție a lucrărilor și astfel prejudiciul creat la Primărie ar fi de peste 2 milioane de lei noi. Procurorii DNA arată discrepanțe uriașe între redevența calculată în perioada de șantier care a fost stabilită la 4,91 de lei o dată și 6,25 de lei încă o dată, în loc de 77,12 lei cât era în oferta financiară.
Pe lângă el, ceilalți inculpați, respectiv Adriana Zăiceanu, Cezar Puiu sau Mihaela Gontineac sunt acuzați că ar fi întocmit rapoarte de specialitate la proiectele de hotărâre intrate în plenul municipal, în care ar fi redat date nereale și ar fi favorizat firma care a construit mall-ul, SC Moldova Universal SA, din punctul de vedere al redevenței scăzute.
La rându-i, Ioan Apostu care prin calitatea de secretar dă aviz de legalitate pe documente, în opinia procurorilor ar fi trebuie să se autosesiseze și să refuze să contrasemneze acolo unde ar fi avut suspiciuni de încălcare a legii. Procurorii DNA mai arată că Ioan Apostu ar fi avizat favorabil hotărârile de CL care vizau redevența de pe terenul de 4.668 mp pe care a fost construit Uvertura Mall.
A vorbit cel mai mult în fața instanței, fostul prim procuror al județului, Cristian Popovici, actualmente avocat în Baroul Botoșani care a indicat principiul oportunității în derularea acestei investiții vitale pentru municipiul reședință de județ.
Cristian Popovici a depus un înscris ca probă la dosar prin care s-a solicitat efectuarea unei expertize tehnico-financiară, de către un expert imobiliar care să stabilească dacă Primăria a fost prejudiciată în vreun fel. În susținerea acestui demers, avocatul Popovici a arătat că se intenționează identificarea unor investiții similare, adică mall-uri din alte orașe ale țării pentru a se constata dacă redevența stabilită în perioada de șantier a fost mai mică față de cea calculată odată cu funcționalitatea obiectivului.
Apărătorul legal al unora dintre acuzați a mai opinat că procurorii DNA ar interpretat greșit o serie de prevederi legislative în sensul în care, autoritatea publică în general susține investițiile private care aduc un plus în comunitate. Iar un alt exemplu de la Botoșani oferit, în care redevența din perioada de șantier a fost redusă, este a Palatului de Justiție în care funcționează parchetele și Tribunalul.
Expertul ar urma să fie plătit de inculpații din dosar. Instanța a rămas în pronunțare vis a vis de această solicitare.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
PREȚURILE biletelor la meciul din Cupă cu Rapid
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
„Bocitoarele vesele” pe scena Casei Tineretului din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani privind noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
BLOCADA la Dorohoi: Șoferi „întâmpinați” cu aparatul etilotest
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024