PRO România și ALDE au decis, într-un congres comun, cu largă majoritate, fuziunea celor două partide și modificările statutare aferente. Anterior congresului comun, cele două formațiuni s-au reunit în congrese separate pentru votarea fuziunii.
Tot astăzi a fost lansat și programul electoral al PRO România pentru alegerile parlamentare, după ce Victor Ponta a fost desemnat de Congres, cu unanimitate de voturi, pentru funcția de prim-ministru. Acesta a prezentat cinci măsuri pentru prima zi de guvernare, respectiv Venitul Minim de Criză, Sprijinul Economic de Criză, Programul Național de Testare, Redeschiderea tuturor școlilor și Redarea demnității și respectului datorat hainei militare.
„Sunt absolut convins că împreună suntem mai puternici. Proiectul nostru este bazat pe două principii esențiale. Primul este că trecem împreună peste această perioadă de criză. Este oferta principală a PRO România. Al doilea principiu este că noi vedem ieșirea sau trecerea prin criză cu românii la serviciu, la muncă, nu în lockdown, cu copiii la școală, nu acasă sau în fața calculatorului, iar vârstnicii respectați în această perioadă, nu îi închidem în casă, nu fugim de ei! Așa trebuie să trecem prin criză. Împreună. Nu suntem de acord nici cu închiderea României, nici cu închiderea școlilor, nici cu panica pe care o vedem în fiecare zi. PRO România are un program concret, o echipă bună și un candidat de prim-ministru. Sunt onorat și dornic să fiu acest candidat. Ne apucăm de treabă, suntem PROmisiunea ieșirii din criză!”,
a spus Victor Ponta la începutul Congresului.
„Noi facem această fuziune pentru că este reacția sănătoasă la înțelegerea pe sub masă dintre PSD și PNL pentru a scoate de pe scena politică partidele mai mici. Este evident că cei mari nu au nevoie de opoziție. Ei au nevoie de un sistem bipolar, în care să-și paseze steagul guvernării de la unul la altul, sub deviza pe care o cunoașteți: „La vremuri noi, tot noi!”. Și ALDE și PRO România sunt două partide care îi încurcă și de aceea vor să scape, pentru a-și pune în aplicare planul. Acesta este motivul pentru care ne-am unit, pentru a le sparge „cooperativa”, pentru a nu-i lăsa pe români captivi într-o democrație de mucava! Trebuie să fiți convinși că noi, împreună, vom fi ultima redută de apărare a drepturilor și libertăților românilor. Noi vom fi cei din urmă care ne vom bate pentru libertățile fiecăruia, dar și pentru drepturile economice câștigate. Noi vom spune NU concedierilor colective, noi vom spune NU supraimpozitării celor care produc! Dar vom spune DA naționalismului economic și sprijinirii firmelor și produselor românești!”,
a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Pe scurt, măsurile propuse de PRO România sunt:
Venitul Minim de Criză: asigurarea resurselor minime pe perioada crizei pentru fiecare român din țară sau din străinătate. Se acordă tuturor celor care au venituri sub 2000 de lei.
Sprijinul Economic de Criză: plan anticriză care permite IMM-urilor să-și continue activitatea și să păstreze locurile de muncă. Acesta prevede reduceri de TVA, anularea unor obligații fiscale, sprijin pentru plata chiriilor, amânarea unor rate bancare, redeschiderea afacerilor, acordarea de granturi și eficientizarea programului IMM Invest.
Educație: reîntoarcerea în școli, în condiții de siguranță, și testarea repetată a tuturor celor din sistemul de învățământ. De asemenea, se propune redeschiderea cabinetelor medicale școlare pentru trierea, testarea și supravegherea elevilor.
Sănătate: implementarea unui program care să permită testarea tuturor, cu decontare pentru cei care optează să se testeze în privat.
PROmisiunea relansării economice: Se propune un Proiect Național de Investiții în infrastructură, agricultură, educație, sănătate și mediu. Pentru reconstrucția României post-criză, se instituie PROiectul România - Marile Reforme în administrația publică și fiscală. Totodată, PRO România militează pentru redarea demnității și respectului pentru haina militară prin revenirea la forma inițială a legii 223/2015.
(Comunicat Pro România)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Fosta perlă a Botoșaniului, la un pas de revenire după accidentarea horror
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024