De fapt a fost o singură izoletă folosită în primăvara anului 2020 pentru primii pacienți care au contactat virusul cu origini chinezești. Însă impresia generală era pe atunci că sunt mai multe astfel de dispozitive pregătite pentru paciențiii suspecți de infecție.
Se ajunsese la situații în care teama de izoletă și transportul aferent la spital să fie mai ridicate decât virusul în sine.
Singura izoletă existentă la Botoșani se află în custodia Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga”. A fost achiziționată în urmă cu aproape șapte ani, fiind destinată intervențiilor în accidente nucleare, biologice, chimice și radiologice (CBRN).
„Izoleta a fost achiziționată la Botoșani în perioada Ebolei. A fost folosită la cinci cazuri, în perioada pandemiei. O izoletă are cinci filtre și atâtea avea pe stoc ISU la momentul la care a început pandemia. A ieșit din uz pe 1 aprilie 2020. S-a mai comandat încă un set de filtre care este acum în posesia ISU, dar nu a mai fost folosită izoleta. Ea este bună și pentru transportul pacienților arși, pentru că este sterilă”,
Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani
Ebola nu a ajuns la Botoșani. Din fericire, nici în România. Mai ales că febra hemoragică Ebola este o boală infecțioasă severă, adesea fatală, care se manifestă prin afecțiuni hemoragice severe la oameni, survenind în focare epidemice în Africa Centrală și Africa de Vest. Are o rată de letalitate de până la 90% la om (cea mai mare mortalitate într-o boală infecțioasă, cu excepția rabiei). Se presupune că liliecii frugivori din familia Pteropodidae sunt gazdele naturale ale virusului Ebola.
„Ebola a fost cu mulți ani înainte, au fost câteva cazuri din Africa venite, dar s-au stopat tocmai cu aceste dispozitive. Pacienții nu prezentau atâtea simptome cum a fost la Covid. Au fost cazuri puține care s-au putut gestiona pentru că aceasta este destinația acestor izolete”,
Dorina Lupu, purtător de cuvânt ISU Botoșani
Așa se face că toate subunitățile IGSU au fost dotate cu izoletele care aveau dublu scop.
O dată prin modul de presiune negativă în care mediul este protejat de pacientul care poate fi „o bombă biologică”. Cum dispozitivul este prevăzut cu filtre, aerul curat intră la pacient și iese în exterior curat.
Acesta este motivul pentru care respectivele filtre sunt de unică folosință și sunt aruncate la decontaminarea izoletei.
Al doilea scop este pentru presiune pozitivă, în care pacientul este cel protejat de mediu și aici facem referire la persoanele cu imunitate scăzută sau la marii arși.
Și nici după, cu o frecvență extraordinară. Doar de cinci ori, la primul infectat care a ajuns la Hotel Premier din străinătate, la tânăra de la Dorohoi care participase la o înmormântare, la un tânăr de 19 ani, de asemenea venit din altă țară. A mai fost un caz special în care a fost folosită pentru o mamă și copilul său.
După cinci solicitări pentru izoletă a fost epuizat și setul de filtre și astfel a început o luptă contracronometru pentru cumpărarea altora. Încă nu se cunoștea dimensiunea dezastrului sanitar în care avea să intre țara noastră, alături de alte state de pe tot globul pământesc.
Orice obiect sanitar era practic vânat de instituții medicale, de intervenție sau de angajați din aceste domenii, în nume personal.
Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a intervenit și a oferit asigurări că urma să fie organizată o licitație centralizată.
Era deja prea târziu, izoleta nu ar mai fi făcut față valului de infectați.
„Cazurile au început să aibă răspândire comunitară deja scăpată de sub control, deja nu se mai justifica folosirea unei izolete pentru că noi am început să facem transport cu microbuzul. Am alocat un microbuz ca o izoletă, cu perete despărțitor între șofer și pacienți. Erau cei care se întorceau de la Cluj la Botoșani, asimptomatici. Cei pozitivi, erau doar transferuri interclinice”,
Dorina Lupu, purtător de cuvânt ISU Botoșani
Manipularea izoletei nu era nicidecum facilă, așa cum s-ar părea la prima vedere. Dispozitivul cântărește 14 kilograme cu tot cu filtre și baterie. Era nevoie de cel puțin patru oameni echipați care să poată transporta un pacient în izoletă.
Se află în continuare în custodia pompierilor și este de preferat să nu mai fie nevoie să fie folosită vreodată la Botoșani.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Declarația zilei 31 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 31, 2024
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
„Căutând armonia” într-o expoziție de pictură la Galeriile de Artă: Intrarea este liberă
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024