Primarul Cosmin Andrei se afla la primele ore ale dimineții la Incubatorul de Afaceri de pe Șoseaua Iașului unde municipalitatea a pus la dispoziția unei asociații neguvernamentale un spațiu pentru cazarea refugiaților.
„Suntem la Incubatorul de Afaceri unde cu ajutorul acestei donații care constă în 30 de paturi funcționale astăzi și alte 30 pregătite, să putem primi primii refugiați, dacă va fi cazul. Mai avem de asemenea pregătite locuri pentru Sala Polivaletă și patinoar unde mai putem amenaja. Doresc să le mulțumesc colegilor mei care s-au implicat astfel încât acest centru să fie funcțional să putem face față situația”,
Cosmin Andrei, primar
„Round Table 20” Botoșani este un ONG înființat în 2015 la Botoșani concentrat pe acțiunile caritabile destinate copiilor din medii defavorizate.
În cazul de față asociația sprijinită de colaboratori din Germania, asigură hrană și cazarmament pentru eventualii refugiați care vor ajunge în municipiul Botoșani.
„Noi o să asigurăm funcționalitatea acestui centru, tot ce înseamnă servicii de masă, cazare și inclusiv asistență în caz că sunt în tranzit. Avem și suportul prietenilor noștri din Germania, în mod sigur o să fie ocupat centrul pentru că am înțeles că numărul de refugiați care se estimează crește de la o zi la alta. Noi mulțumim dlui primar pentru că ne-a ajutat cu clădirea”,
Cătălin Ilie, președinte „Round Table 20” Botoșani
La Botoșani această organizați numără 14 membri deocamdată. Este a 20-a înființată în România în cadrul rețelei cu ramificații internaționale și care doar în Germania are o prezență de 700 de cluburi cu peste 3.000 de membri.
Din resursele proprii poate asigura funcționalitatea centrului pentru refugiați din Incubatorul de Afaceri pentru o perioadă de 30 de zile: „La ce resurse avem noi în momentul de față, cel puțin o lună putem susține, bineînțeles așteptăm suport și de la partenerii din străinătate”, spune Cătălin Ilie.
La nevoie, Primăria Botoșani va completa paleta de nevoi existente care vor fi în adăpostul temporar.
„Punem la dispoziție această clădire cu tot ce înseamnă încălzire, bineînțeles că putem să asigurăm și noi masa pentru cei care vor fi cazați aici, dacă va fi cazul. Colegii de la SVSU au fost aici, cei de la administrativ au rezolvat aspecte care țin de funcționalitatea clădirii. Le mulțumesc și colegilor din întregul aparat care au pus umărul ca să ajutăm cetățenii ucraineni, dacă va fi cazul”,
Cosmin Andrei, primar
De aseară, de la ora 20.00, până astăzi dimineață, la ora 8.00, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut și Stânca au intrat în România, 1.226 de cetățeni ucraineni și 211 de vehicule.
La ora 8.00, în spațiile de cazare temporară amenajate pe raza județului Botoșani de către autorități, erau cazate peste 467 de persoane sosite din Ucraina.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
PREȚURILE biletelor la meciul din Cupă cu Rapid
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
„Bocitoarele vesele” pe scena Casei Tineretului din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani privind noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
BLOCADA la Dorohoi: Șoferi „întâmpinați” cu aparatul etilotest
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024