La două luni de când a fost desemnat ca președinte interimar al Consiliului Județean Botoșani, Gheorghe Sorescu se pregătește să își mute activitatea pe biroul în care, până nu demult, scria „Președinte Florin Țurcanu”.
Cumpătat, Gheorghe Sorescu a început prin a se despărți amiabil de cei patru consilieri personali ai lui Țurcanu, care și-au luat între timp toate lucrurile din biroul fostului președinte.
„Băieții de la cabinet au plecat, și-au luat tot, acum se face inventarul, se iau ultimele lucruri. Este o chestie într-adevăr mai greoaie, pentru că sunt multe hârtii, audiențe, spațiul este puțin strâmt aici pentru o activitate așa. Probabil într-o săptămână mă mut, eu sunt consecvent, îmi păstrez și secretara”, a declarat, vizibil amuzat, noul președinte al CJ.
Șeful CJ a traversat holul care leagă cele două instituții județene – Consiliul Județean și Prefectura – către noul său spațiu de muncă. A așteptat să se descuie ușa, a intrat ca într-o vizită fulger și a ieșit la fel de repede, mulțumit de parcă ar fi văzut pentru prima dată noul său birou.
Mobilierul pe care Florin Țurcanu spunea imediat după ce a primit condamnarea de șase luni cu suspendare, că îl va lua cu sine pentru că îi aparține, se află în același loc. Aparent, nu există acte pentru piesele de mobilă, așa încât nu pot fi scoase din incintă. Aceeași masă la care, de atâtea ori, Florin Țurcanu și mâna sa dreaptă, Gheorghe Sorescu, au purtat discuții despre strategia județului. Aceeași masă la care, în scurt timp, cel din urmă se va așeza din postura de conducător.
(C.B.)
[[galerie-foto]]
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024