Municipalitatea botoșăneană intenționează să vină din nou în sprijinul locuitorilor municipiului reședință de județ care înregistrează datorii la bugetul local.
Astfel, potrivit unui proiect de hotărâre care va fi supus aprobării consilierilor locali, botoșănenii care au datorii restante la data de 30 septembrie 2016 către municipalitate, vor putea beneficia de o reducere de până la 75% din majorările de întârziere datorate bugetului local.
“Este lesne de observat, în momentul în care ajuți contribuabilul să-și achite o datorie către bugetul local, inclusiv prin reducerea majorărilor de întârziere, adică a penalităților, acesta se va grăbi să-și plătească datoriile. Ca municipalitate, prefer să încasez impozitele, fără ca oamenii să fie împovărați de penalizări, și atunci toată lumea are de câștigat”,
Cătălin Mugurel Flutur, primarul municipiului Botoșani.
O astfel de inițiativă a mai existat la începutul anului 2016, dar perioada de acordare a acestor facilități a fost de numai două luni, respectiv până la data 31 martie anul curent, ori din păcate, puțini botoșăneni s-au bucurat de această relaxare financiară.
Cei care vor dori scutirea de 75% din majorările de întârziere vor trebui însă să achite, integral, obligațiile de plată aferente datei de 31 martie 2017.
S-a stabilit PROGRAMUL etapei a XVI-a din Superliga: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Digitalizarea a ajuns și într-un birou de la Poliție: NOILE modificări – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024