Dintre toate oficialitățile prezente joi la festivitățile din cimitir dedicate Zilei Eroilor, primarului municipiului Botoșani a avut nevoie de cel mai mult timp ca să ajungă de la poartă la locul ceremonialului.
Și această pentru că, imediat după ce a pășit la ”Pacea”, a fost abordat de mai mulți botoșăneni.
O femeie care luna trecută a fost furată de câteva sute de lei în Centrul Vechi i-a dat asigurări că l-a votat la alegerile care tocmai au trecut, chiar dacă edilul șef nu a candidat atunci, ci doar PNL-ul.
Un bărbat a început să îl strige familiar, ”Cătăline! Cătăline!”, primarul i-a strâns mâna și a primit în schimb un soi de ”bravo măi, bine măi”.
Cătălin Flutur a dat apoi mâna și s-a îmbrățișat și chiar pupat cu unii botoșăneni, în general vârstnici, pe toate distanța de zeci de metri până la Cimitirul Eroilor.
S-a cam enervat însă spre finalul ceremoniei.
După cum v-am informat, spre deosebire de anii precedenți, în 2019 a avut loc o festivitate și la așa numitul Cimitir al Eroilor 2, undeva spre ieșirea dinspre stadionul Victoria.
Acolo locul este mult mai strâmt și când i-a venit rândul să depună o coroană din partea Primăriei și Consiliului Local Botoșani calea i-a fost blocată de doi subofițeri care manevrau o altă coroană chiar în fața micului cimitir al eroilor de aici.
Edilul șef, care îi avea alături pe consilierul local Marcel Maxim și pe consiliera de la cabinetul său, Cristina Miron, a tot așteptat, a dat să îi ocolească la un moment dat, până ce a lăsat festivismul deoparte și le-a spus militarilor: ”nu vreți să vă dați deoparte și după aceea să vă faceți treaba?”
Atunci subofițierii și-au dat seama că delegația municipalității nu putea depune coroana din cauza lor și le-au făcut loc reprezentanților Primăriei și Consiliului Local.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ACUM: Patru consilieri noi depun jurământul în plenul județean - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
TOP 4 soluții eficiente pentru transport rapid și confortabil din Otopeni
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Top 3 activități pentru a te simți în vacanță chiar și după întoarcerea acasă
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
A început Postul Crăciunului: CE nu ai voie să faci până pe 24 decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024