De luni, funcţionarii din Durneşti lucrează în casă nouă. Aceasta după ce la finele săptămânii trecute a fost inaugurat noul sediu al administraţiei publice locale.
Primăria Durneşti şi-a ridicat un nou imobil în centrul comunei, chiar în spatele celui vechi. Clădirea este una impozantă, cu etaj şi chiar primarul recunoştea în urmă cu doi ani, când era în construcţie, că este cam mare.
„Nu este proiectul meu, era deja pornit când am venit eu primar. Am vrut să-l mai modific, să mai simplificăm, dar nu s-a putut”, spunea atunci primarul Vasile Sasu.
Inaugurarea a avut loc în week-end, iar la acţiune au participat oficialităţi judeţene, printre care Gheorghe Sorescu, preşedintele interimar al CJ Botoşani şi senatorul Doina Federovici. De altfel, cei doi au şi tăiat panglica inaugurală alături de primar în cadrul unei acţiuni de la care nu au lipsit slujba religioasă şi un spectacol folcloric. (S.B.)
FOTO FACEBOOK
Închidere de sezon moto organizată de tinerii liberali, la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Polițiștii locali „au pândit” în miez de noapte câinii fără stăpân
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Doi scandalagii pârâți la Poliție, țipete, alcool și urinat pe gardul unei biserici
Oana Sava
Oct 07, 2024
TREI jucători de la FC Botoșani, în echipa etapei după victoria mare cu Rapid
Oana Sava
Oct 07, 2024