Municipalitatea botoşăneană intenţionează să înfiinţeze un nou cimitir. În bugetul pe acest an vor fi prevăzute sumele necesare amenajării unuia în zona locurilor de veci ale evreilor. Acolo există o suprafaţă disponibilă, la care se mai adaugă o alta cîştigată în urma unui proces cu Societatea Naţională de Radio, astfel încît s-ar putea face înmormîntări pe 1,5 hectare. Decizia a fost luată în urma extinderii exagerate a cimitirelor existente, mai ales a celui din strada Pacea. „Sub nici o formă nu se va mai extinde cimitirul acolo”, a afirmat primarul Cătălin Flutur. În consecinţă, societatea Urban Serv, care administrează locurile de veci, îşi va prevedea la rîndul ei în buget sumele necesare împrejmuirii Cimitirului Pacea, astfel încît să se stopeze prelungirea acestuia pe dealul de la intrarea în municipiu dinspre Suceava. „Am primit cereri de înfiinţare a unui cimitir inclusiv din partea cultelor neoprotestante”, a mai spus edilul şef. Potrivit acestuia, noul cimitir va trebuie să aibă cel puţin o capelă deoarece aşa prevăd normele europene.
Șumudică a dat cu flit FCSB-ului: Nu m-am uitat la meci, pregăteam jocul cu Botoșani
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024
COD GALBEN în această dimineață la Botoșani
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024
Grija pentru animale, învățată la școală cu ajutorul polițiștilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
COD GALBEN de inundații emis de hidrologi pentru un râu din județ
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Valeriu Iftime a fost fermier înainte de a deveni milionar – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024