Vorbim despre un proiect ce pare să aibă aproximativ același traseu sinuos precum cel parcurs de parcul de agrement turistic și sportiv Cornișa.
În ședința ordinară de Consiliu Local ce va avea loc mâine de la ora 10:00 consilierii locali vor aproba un proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico economici la obiectivul de investiții „utilități ansamblul urban Șoseaua Iașului – locuințe pentru tineri destinate închirierii”.
Locuințele sunt construite prin ANL însă în sarcina Primăriei Botoșani pică asigurarea utilităților. Pentru asta municipalitatea are nevoie de o sumă de aproape 10 milioane de lei, sau dacă vreți peste 2,2 milioane de euro, bani care oricum nu există la acest moment în bugetul local.
Problema este că primele blocuri au fost deja finalizate și într-un viitor apropiat pot fi chiar predate către beneficiar. De cealaltă parte însă, Primăria se angajează să asigure utilitățile în termen de 24 de luni, ceea ce înseamnă doi ani de zile, interval în care locuințele de pe Șoseaua Iașului vor fi puse „la păstrare” precum parcul Cornișa. Și s-ar putea astfel deteriora.
Pentru asigurarea apei în acest cartier este nevoie de o conductă de 1.683 metri liniari și 3 stații de pompare a apei dar și 16 cămine pentru vane. La canalizarea menajeră Primăria trebuie să asigure peste 3.000 metri liniari de conductă și alți aproximativ 1.400 pentru apele pluviale. Mai sunt necesare instalații electrice de iluminat stradal dar și rețele de gaze naturale.
De asemenea, în același proiect se aprobă indicatorii tehnico economici pentru utilități la locuințele sociale din cartierul ANL Cișmea cu o valoare de aproape 300.000 de lei precum și deviere de rețele la Spitalul de boli paliative ce se construiește lângă Spitalul de Recuperare Sf. Gheorghe, valoarea fiind de aproape 91.000 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024
ACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024